[Dutzu]

Un ofiter de marina, foarte pios a fost numit acum cativa ani capetenie peste o insula franceza, in oceanul Pacific.
Pleaca indata cu familia sa sa-si ia locul in primire. Pe cand plutea pe mare, incepu o furtuna napraznica care ingheta de frica si de groaza pe calatori. Toti se credeau pierduti.
Singurul, ofiterul isi pastra tot cumpatul. Linistea lui uimitoare izbi puternic pe sotia sa, care numai putu sa se stapaneasca si-i spuse dojenitor:
- Daca ne-ai iubi mai mlt pe mine si pe copilasii nostri, n-ai mai ramane asa de nepasator in fata primejdiilor care ne pandesc.
Ofiterul abia raspunse dar coborand in odaita lui se intoarce indata tinand in mana spada sa, scoasa din teaca.
Cheama pe sotie si apropie varful spadei de pieptul ei.
Biata femeie ingrozita incepu sa tremure din tot trupul. Dar groaza ei nu dura decat o clipa caci apoi incepu sa surada.
- Cum poti sa razi, ii zise atunci barbatu-sau cand varful unei spade se sprijina pe pieptul tau? Nu ti-e frica?
- Frica mie! Cand stiu ca manerul acestei spade e in mana barbatului meu! Nu stiu eu, cat ma iubeste?
- Ei bine, atunci cum vrei tu sa-mi fie frica de aceasta furtuna? Ea e in mana Parintelui meu Ceresc, care ma iubeste si mai mult decat te iubesc eu, desi te iubesc atat de mult. Vezi tu: "Dumnezeu este iubire"