[silverstar]

În prealabil postat de NiCcoleta

Mie aceasta povestioara imi aduce aminte de o alta.Si anume:


Un om murise si ajunse la portile Raiului,care erau inchise.Incepu sa bata cu putere.La un moment dat ,de dupa porti, se aude o voce,care intreba:-Cine este acolo?
Omul raspunse:-Eu sunt,Vasile!
I se raspunde:-Nu te cunosc,dute de unde ai venit.
Omul pleca si dupa un timp reveni.Batuse din noul la acele minunate porti si iarasi fu intrebat:-Cine este acolo?.El dadu acelasi raspuns si iarasi fu trimis inapoi.Dupa alta bucata de timp reveni si a 3- a oara.Fu intrebat acelasi lucru :-Cine este acolo?Si omul nostru raspunse:-Eu sunt Tu!
Si portile s-au deschis iar el a intrat acolo unde astepat de mult sa intre.

PS: Baniesc ca acelasi raspuns se astepta si de la femeia din povestea initiala.

[COLOR=green]Multumesc mult pentru raspuns. Frumos şi inedit. Citind povestea scrisa de tine, de fapt tot o parabola, a fost ca o iluminare. Se pare ca da! Asa este... Si asta-mi amiteste de intrebarea auzita adesea: "Chiar n-ai un pic de/din Dumnezeu în tine?" dar, si mai mult, de poezia lui Radu Gyr, "Cantec deplin..." [/COLOR]
[COLOR=green][/COLOR]

[COLOR=green]Cântec deplin[/COLOR]

[COLOR=green]N-ai lăuda de n-ai şti să blestemi,
Surâd numai acei care suspină,
Azi n-ai iubi de n-ar fi fost să gemi,
De n-ai fi plâns, n-ai duce-n ochi lumină.

Şi dacă singur rana nu-ţi legai,
Cu mâna ta n-ai unge răni străine.
N-ai jindui după frânturi de rai
De n-ai purta un ciob de iad în tine.

Că nu te-nalţi din praf dacă nu cazi
Cu fruntea jos, în pulberea amară,
Şi dacă-nvii în cântecul de azi
E că mureai în lacrima de-aseară.[/COLOR]