[Florin-Ionut]

[COLOR=black]Eminescu - moartea misterioas[/COLOR][COLOR=black]ă[/COLOR][COLOR=black] a unui geniu[/COLOR]

[COLOR=#333333]La prima vedere, pare greu de crezut că tocmai Eminescu, marele poet naţional, să facă subiectul uneia dintre cele mai mari conspiraţii naţionale, ale cărei interese şi implicaţii depăşeau la acea vreme graniţele ţării noastre. Nu există nici o indoială asupra valorii operei eminesciene, fie că vorbim despre poezie, fie că vorbim despre proză. Insă cat de multe lucruri stim noi, românii, despre activitatea jurnalistică a lui Eminescu?[/COLOR]

[COLOR=#333333]Cine este Eminescu?[/COLOR]
[COLOR=#333333]
Din articolele lui Eminescu scrise în perioada în care profesa ca redactor pe la diferite ziare, dar mai ales din vremea în care ocupa funcţia de [/COLOR][COLOR=#333333]redactor-şef la ziarul conservatorilor, Timpul,[/COLOR][COLOR=#333333] transpare nu numai o mare putere de analiză, un spirit critic şi intrasingent, neiertător cu cei corupţi şi lacomi, dar mai ales, spiritul scrierilor sale aduce în lumina reflectoarelor un mare naţionalist. Acesta va face tot ceea ce ii stă în puteri pentru a-i susţine pe moldoveni şi pe ardeleni, care luptau, separat, impotriva marilor puteri care se pregăteau să îi absoarbă, va crea o societate secretă, va ignora toate avertismentele primite de la apropiaţi, şi se va intoarce chiar şi impotriva conducerii Partidului Conservator şi, implicit, a lui Maiorescu. Tocmai acest naţionalism şi patriotismul său aproape naiv în acel context politic aveau sa-l piardă. [/COLOR][COLOR=#333333]Informat asupra a ceea ce i se pregatea, Eminescu nu a încetat să lupte până la sfârşit.[/COLOR][COLOR=#333333]

Ce informatii au parvenit generatiilor urmatoare de elevi şi de studenţi despre cel mai mare poet al României? Ştim că [/COLOR][COLOR=#333333]Eminescu este poetul naţional, şi în acelaşi timp, grad de comparaţie absolut (mai toţi marii poeţi români sunt pe locul 2 dupa Eminescu. [/COLOR][COLOR=#333333]Locul 3 nu există). Ştim că a innebunit brusc la varsta de 33 de ani, doar pentru a se stinge câţiva ani mai târziu intr-un ospiciu, şi (cu perdea) că suferea de sifilis. Insă ştim prea puţine despre activitatea lui jurnalistică (care are marele merit de a-l releva pe Omul Eminescu, faţă de Visătorul Eminescu, asa cum ne parvine din poeziile sale), şi ştim şi mai puţine lucruri despre contextul politic din acea perioadă, care a jucat un rol major nu numai în viaţa lui Eminescu, ci şi în scenariul morţii lui. La 120 de ani de la moartea lui Eminescu, o mulţime de informaţii surprinzătoare ies la suprafaţă, informaţii de natură să zugrăvească în alte culori epoca şi situaţia jurnalistului politic, care departe de a fi “bietul”, reprezenta ţinta unor puteri interne şi internaţionale.[/COLOR]
[COLOR=#333333]
[/COLOR][COLOR=#333333]Un context nefavorabil[/COLOR]
[COLOR=#333333]
[/COLOR][COLOR=#333333]Eminescu devine ziarist în 1876[/COLOR][COLOR=#333333] şi aceasta este meseria pe care o va profesa până la sfârşitul vieţii. Lucrează la Curierul de Iaşi, după care ajunge la ziarul Timpul din Bucureşti, publicaţie afiliată Partidului Conservator. În anul 1880 devine redactor-şef, iar funcţia sa ii va permite să ia atitudine vizavi de mişcările politice care aveau loc în România şi care erau departe de a servi interesele românilor. În doar trei ani, până în 1883, anul oficial al alienării sale, [/COLOR][COLOR=#333333]Eminescu a reuşit “performanţa” de a-şi face duşmani nu numai interni, ci şi internaţionali[/COLOR][COLOR=#333333]. Lucrurile vor merge atât de departe, incât dovezi care ies la suprafaţă par să indice atât implicarea în complot atât a celor apropiaţi, cât şi a celor care îl susţinuseră şi îi sprijiniseră iniţial în carieră.

[/COLOR][COLOR=#333333]Eminescu s-a arătat foarte vehement şi intransigent în ceea ce priveşte înstrăinarea Basarabiei[/COLOR][COLOR=#333333], a politicii interne care urmărea aservirea scopurilor Imperiului Austro-Ungar (printre care renunţarea la Ardeal), dar şi chestiunea spinoasă a invaziei evreieşti în Moldova, care a sărăcit dramatic în doar câţiva ani întreaga populaţie, în mare parte rurală. Iată de ce Eminescu devenise o problemă internaţională. În momentul în care va incepe să atace şi conducerea partidului său şi inclusiv pe Maiorescu, aceştia vor înţelege că [/COLOR][COLOR=#333333]este timpul să facă ceva pentru a-i astupa gura “slobodulului” Eminescu.[/COLOR][COLOR=#333333] În anul 1882, poetul îi mărturisea Veronicăi Micle: “[/COLOR][COLOR=#333333]TIMPUL acesta m-a stricat în realitate cu toata lumea. Sunt un om urât şi temut, fără nici un folos…, unul din oamenii cei mai urâti din România…Naturi ca ale noastre sunt menite sau să înfrângă relele, sau să piară, nu să li se plece lor[/COLOR][COLOR=#333333]”.

Eminescu şi-a urmat acest crez până în ultima zi a vieţii sale, pentru că în momentul în care nu a mai putut să le înfrângă, a pierit. [/COLOR][COLOR=#333333]Celebrele vorbe: “şi mai potoliţi-l pe Eminescu” au fost rostite de Petre Carp, unul dintre politicienii influenţi aflaţi la conducerea Partidului Conservator.[/COLOR][COLOR=#333333] Din cauza fervorii şi pasiunii cu care işi susţinea ideile, mânat de spiritul său patriot aflat în neconcordanţă cu epoca în care traia, Eminescu se ceartă şi cu alţi membri ai partidului, printre care Zizi Cantacuzino şi Lahovari, pe care îl apostrofează dur chiar în redacţia ziarului Timpul. Alte “victime” ale spiritului său jusţiţiar şi critic sunt C.A. Rosetti şi I.C. Bratianu.[/COLOR]
[COLOR=#333333]
Mai târziu, [/COLOR][COLOR=#333333]Eminescu avea să fie implicat în dezvăluirea afacerii Warszawsky[/COLOR][COLOR=#333333], în care intendentul armatei ruse, baronul A.M. Warszawsky a oferit mită pentru a obţine dreptul de a cumpăra la preţuri mici alimente din România şi de a le vinde mai departe armatei ţariste, la preţuri mult mai mari, desigur. O dată cu acest privilegiu a primit şi dreptul de a achiziţiona care cu boi, folosite pentru transportul mărfii. Această afacere a însemnat creşterea conşiderabilă a averii baronului şi ruinarea ţăranilor români din zonă, care îşi câştigau existenţa din transportul mărfurilor peste Dunare. După ce substraturile acestei afaceri au fost dezvăluite, organele judecătoreşti au fost sesizate, însă decizia Tribunalului Ilfov avea să fie incă o mostră a puterii şi a influenţei de care se bucurau anumite personaje din cercurile sus-puse: [/COLOR][COLOR=#333333]“nu este caz a se pune în mişcare acţiunea publică în contra cuiva.[/COLOR][COLOR=#333333]”[/COLOR]
[COLOR=#333333]
Jurnalul lui Titu Maiorescu din acea perioadă vine ca o confirmare a problemei care devenise Eminescu: “Grea epocă Eminescu…Articol al lui în chestiunea evreiască în contra mea”.

[/COLOR]