[Saurian]

Rar mai găseşti pe forumul acesta topicuri aşa de odihnitoare. Cred că a greşit iniţiatorul topicului cu numele pe care l-a pus. Ar fi mai potrivit cred: "Întâmplări frumoase cu călugări" sau ceva de gen.

Să povestesc şi eu o întâmplare, două ce mie mi-au rămas adânc sădite în inimă.

La începutul întoarcerii mele spre Hristos doream f mult să mă călugăresc. Aşteptam să termin facultatea şi apoi m-aş fi dus la mănăstire. La un moment dat la noi, în Bistriţa, s-a organizat o conferinţă LTCOR în care era invitat un călugăr. M-am dus ceva mai devreme la acea locaţie şi DUmnezeu a făcut în aşa fel încât să îl întălnesc pe acel părinte când nu era venit nimeni altcineva. Trebuie să menţionez că era pentru prima oară în viaţa mea când puteam să vorbesc cu un călugăr şi să nu fie din aceia cerşetori. Mă uitam pe afiş care era pus pe un gărduleţ ce înconjura clădirea unde se ţinea conferinţa. Călugărul ăsta era tare "şmeche". Eu mă fac că mă uit pe afiş că mi-era ruşine să vorbesc cu acest părinte iar acest părinte se făcea şi sfinţia sa că citeşte acel afiş. La un moment dat citind amândoi afişul îmi fac curaj şi îl întreb: "Părinte, dintotdeauna aţi fost mai bun?" Părintele îmi spune: "Eu nu sunt bun, singur Dumnezeu e bun" Vreau să vă spun că am rămas fără glas. Adică se smerise atât de natural ( mă refer că vorbea aşa de natural şi simplu ) şi mai ales că citisem n cărţi cu părinţi care spuneau că sunt mari păcătoşi. Exemplul viu m-a lăsat fără cuvinte dar Duhul Sfânt a fost cu mine şi mi-a insuflat cuvânt "înclinaţie spre Dumnezeu". Şi am întrebat dacă de mic a avut înclinaţie spre Dumnezeu şi mi-a spus că da, m-a întrebat dacă vreau să mă călugăresc şi eu dar au venit şi alţii şi în fine... ERam f ruşinos. La conferinţe se întâmpla să vorbească de schitul la care era stareţ. Când povestea îmi venea să mă duc să mă călugăresc la părintele acesta. Aşa frumos povestea... şi luptele şi tot. Odată îmi venea să plâng că nu mă pot duce în acel moment să mă călugăresc la acea mănăstire. Şi nu am vizitat niciodată acea mănăstire... nici până acum din păcate. Poate mă va învrednici Dumnezeu în viitorul apropiat.



A doua poveste a fost la Petru Vodă. Era prima oară că mergeam acolo şi eram în mâinile dracilor. Eram obsedat de o fată de pe internet şi eram sigur că trebuie să fim împreună. Când am ajuns la mănăstire mă simţeam în plus. Primul părinte cu care m-am întâlnit în biserică să-l întreb de cazare m-a cam certat că nu se discută aşa ceva în mănăstire şi mi-a spus unde să mă duc să întreb de cazare. La cazare sora Mihaela era dispărută şi nu venea. Era primul meu pelerinaj pe care îl făceam singur şi toată viaţa mea nu m-am dus singur fără părinţi deci a fost un şoc f mare pentru mine. S-a rezolvat cu cazarea dar nu aveam linişte şi am început să întâlnesc şi cu răutatea oamenilor de la mănăstire. Prietena ce m-a îndreptat spre Păr Iustin Pârvu să îi povestesc problemele mele nu mi-a spus că acolo sunt şmecherii, că nu se ţine rândul, că se intră prin spate etc. La un moment dat fiind distrus m-am dus la cimitir, la mormântul păr Gheorghe Calciu Dumitreasa, să plâng acolo. Şi am plâns tare de tot. Ce mai... dintotdeauna sunt mai plângăcios şi atunci a fost un şoc destul de mare faptul că totul era prost. La un moment dat ce se întâmplă? Nişte călugări de abia terminau de reparat podul ce lega dealul cimitirului cu cel al mănăstirii. ŞI la un moment dat un călugăr mai bătrân ( vreo 50 de ani cred că avea ) începe să tămâieze podul. Şi cum cânta "Sfinte Dumnezeule..." parcă o făcea mai mult în glumă. Că râdeau călugăraşii. La un moment dat mai vine un călugăr cam de aceeaşi vârstă şi îl fugăreşte pe primul cu un băţ în mână. Mi s-a părut foarte frumoasă faza şi am râs tare de tot. Din păcate nu ştiu cine au fost acei părinţi că acum dacă mi-aş aminti cum arăta ar fi bine că îi cunosc acum. Oricum mi-a plăcut această fugărire de copii între doi oameni bătrâni. Parcă arăta ceea ce spunea Hristos că dacă nu avem suflet de copil nu putem intra în împărăţia Lui.