[Florin-Ionut]

[COLOR=black]Domnul recapitulează mai întîi în Sine, în firea Sa umană însuşită ca într-o esenţă-exemplar, ideea divină despre om, inclusiv istoria lui. Posibilitatea recapitulării cu respectul libertăţii şi experienţei noastre e dată în calitatea Domnului de Arhetip, de Bine absolut în faţa diversităţii căilor de acces şi realizare pentru toţi cei ce vor să primească harul Lui mîntuitor, ca şi în capacitatea Persoanei Sale de a se deschide către lume, de a fi o conştiinţă simfonică, aşa cum e în ordinea divină unde ca Fiu poartă Treimea, Dumnezeirea toată.[/COLOR]


[COLOR=black]Firea recapitulată e şi sfantită prin prezenţa lui Dumnezeu în ea. Sfinţirea înseamnă restaurarea ontologiei noastre în cel mai propriu sens «onto-logic», adică Logosul îşi face locaş în fiinţa noastră, şi această fiinţă devine o Revelaţie în trup a Logosului, a Adevărului.[/COLOR]


[COLOR=black]Domnul asumă însă firea în întreaga condiţie a actualului eon de punere la încercare şi ispitire, cu accidentul păcatului, şi ia asupră-şi încercările, suferinţa şi moartea noastră. Poartă ca om osînda, dar ca Dumnezeu transfigurează firea noastră din interior şi calea către blestem şi moarte se preface în cale către înviere.[/COLOR]

[COLOR=black]In Iisus Hristos moartea e o jertfă supremă. Jertfă supremă, în primul rînd pentru că e suportată ca ispăşire pentru tot păcatul omului; în al doilea rînd pentru că Hristos se jertfeşte pe cruce numai atunci cînd «a sosit ceasul», deci nu accidental; aceasta înseamnă că jertfa Lui e oferită aici, în acel moment în care a dus pînă la punctul final taina cea din veci privitoare la om. Dacă crucii îi urmează învierea şi învierea e începutul celei de a opta zi, atunci desigur jertfa Domnnului e o încheiere şi o încununare supremă a celei de a şaptea zi .[/COLOR]

[COLOR=black]Jertfa Domnului trebuie văzută în desăvîrşită unitate cu învierea. Una e implicată în alta fără să decurgă însă una din alta, întrucît moartea înseamnînd sfîrşitul posibilităţilor noastre umane, învierea e o nouă creatie, o nouă intervenţie divină şi un nou eon. E Paşte, e trecere la o nouă condiţie de existenţă pentru creştini: spirituală, nestricăcioasă, nemuritoare.[/COLOR]
[COLOR=black]Taina lui Hristos, taina crucii şi a învierii devine taină a fiecărui creştin săvîrşită de Sfîntul Duh în Biserică. Această taină din veci, determină structura jertfitoare şi pascală a Bisericii şi creştinul o trăieşte cu toată viaţa lui, în toate Tainele, culminînd în Euharistie, care profetic anticipează Parusia Domnului. Trăieşte anume acea «me-tavoli», adică prefacerea în Duhul, trecerea de la trupesc la duhovnicesc, după itinerariul Domnului, Care a fost răstignit în trup şi a înviat în Duh. Aşa cum noi nu putem înţelege o operă fără să ne integrăm universului spiritual al autorului, nu ne putem trăi inteligibil destinul fără această mutaţie în Duhul, adică în universul spiritual al propriei noastre obîrşii. Aceasta înseamnă, după Sfinta Scriptură, a «umbla în Duhul». Jertfa care a adus la înviere ne poate călăuzi şi pe noi la unitatea Bisericii ca şi la slujirea lumii, a marii familii umane.[/COLOR]
[COLOR=black]Revelaţia ne învaţă că Dumnezeu este dragoste. Existenţa îşi are începutul de asemenea în dragoste ca dar al lui Dumnezeu. Răscumpărarea şi naşterea noastră din nou s-a făcut tot prin dragoste, o dragoste atît de mare, încît a dus la jertfa Fiului lui Dumnezeu. Semnele Răscumpărării trebuie să reveleze în cele din urmă şi în noi «chipul» lui Dumnezeu, acesta realitate fundamentală, pentru a putea spune: omul este dragoste.[/COLOR]