[cristiboss56]

Spune-mi , Sfinte Dumnezeu / Când va fi sfârşitul meu ? / Cât ai hotărât sub stele, / Numărul zilelor mele, / Ca să aflu de la Tine cel a-toate-ştiutor, / Cât sunt eu de trecător / Tu, lungimea unei palme, Doamne-ai dat zilelor mele- / Însă pline de amaruri şi ne-nchipuit de grele, - / Iară veacul meu, Stăpâne , în a omenirii vale, / E ca o nimica toată, înaintea feţii Tale. / Cu adevărat, Stăpâne , gura-nţelepciunii spune / Că tot omul ce trăieşte, este o deşertăciune ! / Omul trece ca o umbră şi-n zadar el, plin de trudă, / Grămădind comori într-una se frământă şi asudă, / Când nu ştie : al său aur de sub soare şi sub lună, / Pentru cine îl adună ! / Şi -acum, ce-am s-aştept eu, Doamne , căci adevăratul bine, / Nu-l pot cere de la altul, decât numai de la Tine ! / De păcatele-mi mă scapă, Dumnezeule Preasfinte, / Ca să nu fiu de ocară celui rătăcit la minte ! / Mut sunt şi nu-mi deschid gura să grăiesc nici un cuvânt, / Că Tu faci acestea toate, Dumnezeul meu Cel Sfânt ! / De la mine , Milostive , loviturile-Ţi abate, / Că mă prăpădesc sub marea palmei Tale greutate ! / Dacă pedepseşti Tu omul, cu mustrările ce-i spui,- / Ca de molii roasă, piere toată frumuseţea lui ! / Cu adevărat Stăpâne, gura-nţelepciunii spune / Că tot omul ce trăieşte , este o deşertăciune ! / Rugăciunile-mi ascultă ! Pleacă-al Tău auz spre ele / Şi nu trece cu vederea peste lacrimile mele ! / Că sunt un străin în faţa-Ţi : n-am sub cer nici un temei / Şi nemernic sunt eu, Doamne , ca şi toţi părinţii mei ! / Ochii-ntoarce-Ţi de la mine, să mă-nviorez ca viu, / Înainte de-a mă duce şi-ntre vii să nu mai fiu !