adevarat a inviat ...

emotionant :


«« Călugărul rus Parfeni (Parthenie) a vizitat Ierusalimul la jumătatea secolului al XIX-lea, fiind martor la prăznuirile Săptămânii Mari şi Paştelui din anul 1846. Lunga sa relatare asupra pogorârii Sfintei Luminii ne arată în detaliu cele ce se petreceau:
„Când au sosit zorii (Sâmbetei Mari), au început să stingă focurile şi candelele (din biserica Învierii) şi nicăieri nu a mai fost lăsată vreo candelă aprinsă. Turcii au deschis Mormântul lui Hristos şi au stins toate candelele de acolo. Apoi au venit autorităţile turceşti şi însuşi paşa; o ceată de soldaţi înarmaţi stăteau în jurul Mormântului lui Hristos. În biserică totul se schimbase; toţi deveniseră trişti, iar arabii păliseră şi rămaseră fără glas. Biserica era neobişnuit de aglomerată şi ticsită. Deasupra, toate balcoanele erau pline până la refuz cu oameni pe patru rânduri. Toate iconostasele şi cupolele erau înţesate de oameni. Toţi ţineau câte 33 de lumânări în ambele mâini în amintirea anilor vieţii lui Hristos. Nu era nimic aprins nicăieri.
Patriarhul s-a dus spre iconostasul principal împreună cu consulul. Meletios, mitropolitul Trans-Iordaniei stătea în altar cu ceilalţi episcopi, toţi trişti şi abătuţi. În biserică, musulmanii înarmaţi cu arme de război păstrau ordinea. Arabii încetaseră de a mai umbla de colo-colo, dar stăteau ridicându-şi mâinile spre cer şi scoţând strigăte de căinţă; toţi creştinii plângeau ori oftau neîncetat şi cine putea în acel moment să-şi reţină lacrimile, privind o asemenea mulţime de oameni din toate ţările lumii, plângând, tânguindu-se şi cerând milă de la Domnul Dumnezeu? Era bucurie să vezi că, acum, deşi fără voie, neortodocşii arătau cât de cât respect pentru credinţa ortodoxă şi pentru ortodocşii înşişi şi se uitau la ei de parcă priveau la cei mai străluciţi dintre sori, pentru că fiecare nădăjduia să primească harul Luminii Sfinte de la ei. Patriarhul armean s-a dus la altar împreună cu doi episcopi şi cu mitropolitul copt şi s-au închinat spre mitropolitul Meletie şi spre ceilalţi episcopi dreptcredincioşi cerând ca atunci când primim harul Luminii Sfinte să li-l dăruim şi lor. Mitropolitul Meletie le-a răspuns smerit şi le-a spus să se roage lui Dumnezeu, iar ei s-au dus la locurile lor. Apoi uşile împărăteşti au fost scoase şi au fost înlocuite cu altele având o deschidere specială. Nu este cu putinţă să descriem ce se întâmpla atunci în biserică. Parcă toţi aşteptau cea de-a Doua Venire a Împăratului din Ceruri. Frică şi spaimă au căzut asupra tuturor şi turcii au devenit abătuţi. În biserică nu se auzeau decât numai gemete şi suspinuri. Faţa mitropolitului Meletie era plină de lacrimi. Apoi paşa turc a venit împreună cu celelalte autorităţi şi au mers în Mormântul lui Hristos pentru a se asigura că n-a mai rămas nimic aprins acolo. Când au ieşit, au sigilat Mormântul, dar înainte au aşezat înăuntru o candelă mare plină până sus cu untdelemn. În aceasta plutea o fitil mare. Iar ei au aşezat candela în mijlocul Mormântului lui Hristos. Acum nu mai erau creştini lângă altar, ci numai autorităţile turceşti. Şi de la balcoane s-au lăsat în jos pe frânghii sute de fire cu mănunchiuri de lumânări legate de ele.
La ora opt după ceasul din Rusia (două după amiază), ei au început pregătirile pentru procesiunea cu Crucea. Episcopii, preoţii şi diaconii, îmbrăcându-se în toate veşmintele lor sfinte, au luat fiecare 33 de lumânări neaprinse. Apoi din altar prin uşile împărăteşti, au fost înmânaţi 12 prapuri şi oricine îi putea lua. Soldaţii au eliberat calea şi cântăreţii mergeau în spatele prapurilor. Din altar, prin uşile împărăteşti, au venit diaconii, preoţii, egumenii şi arhimandriţii, doi câte doi, apoi episcopii, iar în spatele tuturor, mitropolitul Meletie. Au mers la Mormântul Domnului şi l-au înconjurat de trei ori cântând: Învierea Ta, Hristoase Dumnezeule, îngerii o laudă în Ceruri şi pre noi pre pământ ne învredniceşte cu inimă curată să Te slăvim.
Terminându-se procesiunea, toţi clericii au mers în altar cu prapurii. Mitropolitul Meletie stătea singur la intrarea Sfântului Mormânt în mâinile turcilor. Turcii l-au dezbrăcat de veşminte şi autorităţile l-au percheziţionat. Apoi i-au pus omoforul, au deschis Mormântul lui Hristos şi l-au lăsat să intre singur acolo. O, ce frică şi ce spaimă au căzut asupra tuturor celor ce erau atunci acolo! Toţi tăceau şi suspinau şi cereau Domnului Dumnezeu ca El să nu-i lipsească de harul Luminii Sale cereşti. A trecut un timp, nu ştiu cât, pentru că eram parcă scoşi toţi afară din noi înşine de un fel de teamă. Dar dintr-o dată, de lângă Mormântul lui Hristos a strălucit o lumină. În curând lumina a apărut de la altar prin deschizătura uşilor împărăteşti. Şi aceasta curgea asemenea a două râuri de foc, unul de la apus, de la Mormântul lui Hristos, iar celălalt de la răsărit, din altar. O, ce veselie şi bucurie era atunci în biserică! Fiecare era parcă beat, ori mai presus de el însuşi, şi nu ştiam cine şi ce spunea, ori care încotro alerga! Şi un mare zgomot s-a înălţat în întreaga biserică. Toţi alergau împrejur, toţi strigau bucurându-se şi mulţumind iar cel mai mult dintre toţi, femeile arabe. Turcii înşişi, musulmanii, cădeau în genunchi şi strigau “Alah, Alah!”. O! ce privelişte preaminunată şi mai presus de fire! Întreaga biserică se prefăcuse în foc. Nimic nu putea fi văzut în biserică decât Lumina cerească. Deasupra şi dedesubt şi în jurul tuturor balcoanelor Lumina sfântă se revărsa mereu. Iar după aceea s-a făcut fum aproape în întreaga biserică. Şi mai mult de jumătate din oameni au ieşit cu Lumina, ducând-o prin Ierusalim spre propriile lor case şi la toate mănăstirile. Înlăuntrul marii biserici a început vecernia, iar apoi Liturghia Sfântului Vasile cel Mare. Mitropolitul a slujit cu preoţii şi a hirotonit un diacon. Oamenii au stat în timpul întregii liturghii cu lumânări aprinse în mâini. Când mitropolitul Trans-Iordaniei a intrat în Mormânt, el a găsit o candelă mare stând pe Mormântul lui Hristos, care se aprinsese de la sine; uneori ea se aprinde pe neaşteptate, în timp ce el e acolo. Totuşi, el însuşi nu a văzut-o niciodată aprinzându-se. În Ierusalim, am auzit de la mulţi oameni cu care însuşi mitropolitul vorbise despre aceasta deschis: “Uneori mă duc înăuntru şi ea de-acum arde; atunci o iau afară repede. Alteori însă mă duc înăuntru şi candela nu arde încă; atunci cad jos la pământ de frică şi cu lacrimi rog mila lui Dumnezeu. Când mă ridic, candela arde deja şi atunci aprind două mănunchiuri de lumânări, le duc afară şi le împart.” Mitropolitul duce afară focul într-un vestibul şi pune mănunchiurile de lumânări în suporturi de fier şi le dă afară din Mormânt prin deschizăturile anume făcute, cu mâna dreaptă ortodocşilor iar cu stânga armenilor şi celorlalţi. Ortodocşii arabi stau grămadă aproape de deschizătură. De îndată ce mitropolitul arată Sfânta Lumină, un arab, punând mâna pe ea, aleargă direct la altar, iar acolo, prin uşile împărăteşti, este împărţită oamenilor; dar cu greu poţi să-ţi aprinzi lumânările prin deschizături. Apoi mitropolitul se întoarce din nou înapoi la Mormântul lui Hristos, aprinde alte două mănunchiuri şi iese pe uşa Mormântului. Arabii cei mai puternici stau la uşa Mormântului şi-l aşteaptă. De îndată ce el iese ţinând în mâinile sale cele 33 de lumânări aprinse, arabii luându-l pe mâini, îl duc direct la altar. Toţi oamenii aleargă spre el.
Toţi doresc să se atingă de hainele sale. Şi, cu mare greutate, de abia pot să-l ducă la altar. L-au aşezat pe un scaun, iar el a stat tot timpul liturghiei de parcă era afară din el însuşi cu trupul înclinat; nu privea în sus şi nu spunea un cuvânt, şi nimeni nu-l tulbura. De îndată ce ei l-au scos afară din Mormânt, oamenii s-au grăbit înăuntru ca să se închine. Şi am socotit potrivit să fac şi eu la fel. întregul Mormânt al lui Hristos era ud, de parcă îl umezise ploaia; dar n-am putut afla de unde era aceasta. în mijlocul Mormântului stătea candela mare care se aprinse de la sine, şi care ardea cu flacără mare.” »»


mas duce si io odata la sfantul mormant de pasti sa vad si io minunea , da nam bani + ca acu s-a bagat si pasaportu diavolesc si nu mai pot merge ... nasol ...