În 1580, în timpul patriarhului Sofronie al Ierusalimului, s-a întâmplat următoarea minune în Sâmbăta Mare, descrisă de arhimandritul Kallistos:
„Sfânta Lumină a ieşit printr-un stâlp (de piatră) despicat, vizibil chiar şi acum lângă uşile bisericii, din următorul motiv: armenii erau în acel timp rău intenţionaţi faţă de ortodocşi. Ei au făgăduit să dea guvernatorului Ierusalimului o sumă importantă de bani ca el să intervină şi să împiedice pe patriarhul ortodox să intre în biserica Anastasis în Sfânta şi Marea Sâmbătă. Din cauza lăcomiei, guvernatorul a ascultat şi a poruncit să se facă aşa. Astfel, numai armenii, cu mare veselie, au intrat în biserică, nădăjduind să primească Sfânta Lumină, în timp ce ortodocşii stăteau cu patriarhul afară în curte şi cuprinşi de mâhnire se rugau la Dumnezeu cu inimi pline de căinţă să-şi arate mila îndurării Sale. În timpul rugăciunii lor, sus-pomenita coloană s-a despicat şi Lumina Sfântă a ieşit prin ea. Văzând aceasta, patriarhul s-a ridicat repede şi închinându-se cu evlavie a aprins lumânările pe care le avea în mâna sa şi a împărţit lumina ortodocşilor spre sfinţirea lor. Când au văzut minunea, portarii mahomedani au deschis deîndată porţile bisericii. Patriarhul şi marea mulţime împreună cu el au intrat în biserică, slavoslovind: „Cine este Dumnezeu Mare ca Dumnezeul nostru…” şi astfel a fost slujită liturghia. Ca urmare a acestei minuni, unul din acei portari mahomedani a mărturisit cu tărie pe Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu şi a crezut în El. Dar când au auzit aceasta foştii săi coreligionari mahomedani, s-au umplut de mânie şi l-au ars în curtea sfântă, şi astfel a primit moarte mucenicească.