[cristiboss56]

În prealabil postat de cristiboss56

Când Maria-Şi dete seama că Biserica, prin lupte / Câştigase cu ardoare şi strădanii ne-ntrerupte, / A crescut şi se avântă prin vârtejuri fără teamă, / Spre a nu-i mai face umbră cu splendoarea ei de Mamă. / Se ascunse bucuroasă sub marama umilinţei, / Şi la umbra ei cea deasă, la izvoarele Credinţei, / Ea-şi trăieşte anii ultimi de viaţă pe pământ / Zăvorâtă-ntr-o tăcere cu mireasmă de mormânt. / Dar Smerenia, sporită lângă focul din cămin, / Nu-i un cioclu ce-i îngroapă perla harului divin, / Ci-i un scripete ce-o-nalţă în sfinţenie mai sus ! / Iar tăcerea ei, pătrunsă de misterul lui Iisus, / E ca râul care curge pe sub dealuri şi păduri, / Tăinuit, şi-n depârtare, răzbătând prin mii de guri / Se revarsă ca o mană roditoare pe câmpie, / Şi-nverzeşte iarba arsă de dogoare şi-o învie. / Ea trăieşte acum în sine, toată inimă şi dor, / Într-un praznic de lumină, paradis încântător, / Şi-ntr-atât o-mpodobeşte Duhul Sfânt cu noi splendori / Că , privind-o , Serafimii stau pe gând întrebători ! / Şi văzându-ţi înălţată până-aicea slava ta, / Mă cutremur că mă-ncumet să te cânt cu lira mea ! / O, Lumina mea, Marie , pentru ce mă-ndemni să-ţi ferec / Neprihana ta-n cuvinte, eu , prihană de-ntuneric.
<<< Va urma >>>

Căci zadarnic îmi închipui, în oglinda minţii mele, / O fecioară mai curată ca lucirile de stele ; / Şi-n zadar îmi mai adaug vraja câmpului de flori, / Şi-nmulţesc aceste haruri zeci de mii de multe ori, / Tu eşti totuşi mai frumoasă decât tot ce cuget eu, / Căci eşti Floarea omenirii ce-a rodit un Dumnezeu ! / Dar putea-vei, multă vreme, să mai stărui pe pământ, / Tu, o rază de lumină, fără Soarele tău sfânt ? / Lumea n-are nici un farmec, dacă nu-i în ea Iisus, / Şi de-atunci, de când iubirea te-a rănit şi-apoi s-a dus, / Tu te mistui însetată după El mai arzător / Ca un cerb rănit ce-adastă apa rece din izvor