Parasirea manastirii uneori nu e sinonima cu renuntarea la vietuirea ascetica. Ma gandesc la Sfantul Alexie, omul lui Dumnezeu, care a avut curajul si taria de a vietui ca un rob in apropierea casei parintesti fara sa fie cunoscut de ai sai. Raman la convingerea ca nu zidurile manastirii mantuiesc.

Depinde cum vietuieste cineva in manastire, depinde ce face ulterior persoana care paraseste manastirea. Parintele Porfirie a fost calugar in Athos, apoi, din cauza bolii, a fost nevoit sa slujeasca in mijlocul multimii. Exista sfinti care s-au vandut pe sine si au slujit ca robi crestinand, prin puterea exemplului, prin sfaturi si rugaciuni, multi pagani.

A nu se intelege ca sunt de acord cu parasirea manastirii. Nu sunt. Dar iata ca exista si situatii exceptionale cand nevoitorul isi poate continua urcusul ascetic si in mijlocul multimii.

Cred ca aceia care parasesc manastirea din motive lumesti nu au avut o chemare reala spre viata monahala. Cred ca aceia care au o astfel de chemare, chiar daca trec printr-o astfel de ispita, se intorc, caci nu mai pot vietui in lume.