Cu toata ca imaginea nu mi'a aprins nici o pofta (crud nu ma atrage nimic, facut insa privesc altfel lucrurile) recunosc faptul ca atunci cand simt miros de gratar, carne prajita sau alte asemenea produse, intre mintea si pofta mea se da o batalie. Mintea spune ca nu trebuie sa ma arunc asupra lor ca nemancatul, iar pofta calca peste tot. Ceea ce ma bucura insa este faptul ca pofta nu imi biruie mintea.
Atat m'as bucura sa imi fie indiferent daca mananc salata verde sau carne prajita. Insa e o lupta. Si o numesc lupta pentru ca simt ca omul nu este facut sa omoare animale spre a le manca, cu toate ca nu este pacat. Nu pot crede ca un sfant (norma de urmat) ar putea omora un porc, pentru ca mai apoi sa il ciumpaveasca bucati bucati. Dragostea lui si mila l'ar pune la pamant in fata unei asemenea privelisti.
Imi vine in mintea si faptul ca Avraam a junghiat un vitel, ca Tatal junghie si el un vitel cand vine Fiul Risipitor, insa acestea gandesc eu ca erau alte vremuri. Legea cea Noua nu impiedica sa se manance animalele, insa simt ca recomanda o cale mai inalta decat cea de rand, si anume a nu le manca.
|