Impacare , fara suparare!
Cel care iarta este cel mai mare!
O ispita e o ispita
Si trebuie tratata ca atare.

Pace in suflete, Anca si Ory!

Daca radem de pacatele altora, avem multe sanse sa cadem si noi in ispite de un fel sau de altul. Asta li se intampla si celor din manastire. De aceea, unii ajung sa paraseasca manastirea, iar altii cad in pacate mari. Regula pentru a-ti pazi linistea si sufletul este sa nu judeci pacatele altuia mai ales in manastire, dar nu numai. Lupta cu ispitele nu e prea comoda. Dar Insusi Iisus ne invata: ,,Ori de cate ori vei cadea, scoala-te si te vei mantui!" Cu cat iti doresti sa fii mai aproape de Dumnezeu, cu atat poti avea ispite mai mari.

Sigur ca noi aici mai judecam, dar corect duhovniceste nu prea este. Este foarte adevarat ca anumite experiente triste pot lasa urme. Este de asemenea adevarat ca tanjim dupa un spatiu sacru si ne doare fiecare veste trista care se refera la o manastire ori la un preot. Cel care acum a cazut intr-o ispita si se vede incoltit din toate partile poate avea o pocainta rodnica sfintitoare. Iar eu care l-am considerat pacatos ma bucur ca n-am cazut in acel pacat si nici prin cap nu-mi trece sa ma gandesc cu parere de rau la pacatele mele. Dumnezeu sa ne dea intelepciune sa ne gandim la pacatele noastre, iar atunci cand cadem intre talharii patimilor sa-i ajute Dumnezeu sa se ridicam.