Citat:
În prealabil postat de windorin
Cu toata ca imaginea nu mi'a aprins nici o pofta (crud nu ma atrage nimic, facut insa privesc altfel lucrurile) recunosc faptul ca atunci cand simt miros de gratar, carne prajita sau alte asemenea produse, intre mintea si pofta mea se da o batalie. Mintea spune ca nu trebuie sa ma arunc asupra lor ca nemancatul, iar pofta calca peste tot. Ceea ce ma bucura insa este faptul ca pofta nu imi biruie mintea.
Atat m'as bucura sa imi fie indiferent daca mananc salata verde sau carne prajita. Insa e o lupta. Si o numesc lupta pentru ca simt ca omul nu este facut sa omoare animale spre a le manca, cu toate ca nu este pacat. Nu pot crede ca un sfant (norma de urmat) ar putea omora un porc, pentru ca mai apoi sa il ciumpaveasca bucati bucati. Dragostea lui si mila l'ar pune la pamant in fata unei asemenea privelisti.
|
Eu din fericire nu am treaba cu astfel de "ispite".Pentru mine carnea nu mai exista,nu ma tenteaza nicicum,dimpotriva:atunci cand ii simt mirosul traiesc o senzatie de repulsie totala,care mi-as dori sa inteleg de unde se trage,dar nu cred ca mai are sens sa imi bat capul.Se pare ca trupul meu are o vointa proprie,pentru ca nu mi-am autoimpus niciodata sa renunt la acest aliment si efectiv nu mai pot si nu mai simt sa ma ating de asa ceva.
Nu ii blamez pe cei care se hranesc cu carne,nu as avea de ce,doar ca mi se pare un stil de viata mult mai sanatos cel vegetarian (eu una ma simt mult mai bine de cand nu mai mananc).
Tot ce mi-as dori,insa,ar fi ca animalele de consum,chit ca Dumnezeu le-a dat acest stigmat de dus,sa fie tratate macar cu mai multa compasiune si omenie.
Macar sacrificiul sa fie unul mai putin dureros si sa traiasca pana la momentul sau in niste conditii mai bune.E tot ce mi-as dori pentru acest stadiu la care omenirea se afla in prezent...