[anna21]

În prealabil postat de Saurian

Stai puţin că eu tot nu pricep ceva. Să spunem că aş fi căsătorit ( nu sunt ). Dacă am avea grijă să ne protejăm ( Doamne fereşte de ce am ajuns să ne protejăm... De nişte barbari care îţi cuceresc inima cu strigătele lor de războinici... Lumea asta e pe dos, sincer. ) spune-mi unde e faza că relaţia trupească dintre noi doi e dragoste ( o dăruire totală fără un pic de egoism ) şi nu sex ( satisfacerea plăcerilor noaste )? Eu ca un copil prost fără experienţa în a întemeia o familie mă întreb: ce ar putea exprima mai bine unirea dintre cei doi soţi, dăruirea unuia faţă de altul decât apariţia unei noi vieţi?

Înţeleg că e foarte greu, că e de neconceput greutăţile vieţii dar tot rămân la întrebarea: de ce fiinţe, de ce monştri ne protejăm? Adică până la ce punct Îl lăsăm să intervină Dumnezeu în viaţa noastră? Până la relaţia trupească? Adică în manifestarea trupească a iubirii soţilor noi nu Îl lăsăm pe Dumnezeu să intre şi EL şi să se unească cu noi doi?

Cred ca ai pus punctul pe i, Saurian..
Poate ne protejam, poate nu, dar simplu fapt ca punem asa problema tradeaza lipsa de incredere in grija lui Dumnezeu.
Mi se pare ipocrizie sa sustin folosirea anticonceptionalelor, de ex., doar pentru ca eu procedez asa (nu fac asa, e doar un exemplu). Pe cine incercam sa pacalim??