Cred in existenta sufletului dupa moarte. Au fost cateva intamplari care ma fac sa cred acest lucru. Iata una dintre ele. Seara, inainte de accidentul copilului, am avut invitati pentru ca am sarbatorit ziua lui Lucian. Copilul a primit atat de multe cadouri ca nici nu a observat ca eu nu-i luasem nimic. Dimineata (ultima noastra discutie) i-am spus ca in ziua aceea urma sa iau bani albastri (sutele de atunci) si l-am intrebat ce-si doreste. "Hainute bleu si multe masinute..." mi-a raspuns. Stiu ca in gand, m-am mirat cand l-am auzit spunand ca vrea "hainute bleu" pentru ca nu-i venea bine culoarea. Asta stia si el de la mine. Era baiat dar ii statea bine cu rosu, nuante de galben si alb. S-a intamplat nenorocirea, au trecut zilele si la pomenirea de 40 de zile am dat un rand de pomana hainute bleu unui copil cu care se juca el, Mihaita. Hainutele nu au fost cumparate de mine, poate de mama sau de vreo colega... Nu mai tin minte, insa nu eu am facut cumparaturile. Despre ultima lui dorinta nu am povestit nimanui si nici nu cred ca mi-as mai fi amintit vreodata daca nu mi s-ar fi povestit urmatoarea intamplare.
In noaptea imediat urmatoare dupa pomenire, mama lui Mihaita l-a visat pe Lucian imbracat in hainutele bleu si cu fesul alb, impletit de mine, pentru ca asa am considerat eu, sa dau ceva facut de mana mea. In visul doamnei, copilul si-a luat fesul alb din cap, l-a aruncat si i-a spus doamnei: "I-am spus mamei sa-mi dea numai hainute bleu!..." Imediat ce mi s-a povestit acest lucru pe care nu apucasem sa-l spun si, repet, de care poate niciodata nu mi-as fi amintit, am mers in piata si am cumparat un fes bleu aidoma cu cel alb, impletit de mine, fes pe care el l-a refuzat pentru ca nu era bleu.
|