În cadrul Epiclezei , până la rugăciunea invocării Duhului Sfânt pentru prefacerea darurilor de pâine și vin in Trupul și Sângele Domnului, preotul slujitor recită unele rugăciuni care au menirea de a-i intensifica trăirea duhovnicească înainte minunii pogorârii Sfântului Duh peste cinstitele daruri. Astfel în timp ce strana și credincioșii cântă " Pe tine te lăudăm, pe Tine bine Te cuvântăm, Ție îți mulțumim Doamne și ne rugăm Ție , Dumnezeul nostru" , preotul face trei închinăciuni în fața sfinte mese, rostind : " Dumnezeule , curățește-mă pe mine păcătosul și mă miluiește ". Cuprins de evlavie și cu mâinile ridicate preotul rostește de trei ori troparul Ceasului al treilea : "Doamne, Cel ce ai trimis pe Preasfântul Tău Duh, în ceasul al treilea, Apostolilor Tăi, pe Acela , Bunule , nu-L lua de la noi, ci reînoiește-ni-L nouă, celor care ne rugăm Ție ". Și mi-a venit în minte a Marelui Sfânt Vasile : "harul nu se împărtășește ( transmite ) decât sufletelor atente și cu luare aminte. . ."
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
|