[icamilin]

Citind raspunsurile celor care ati scris pana acum, mi-am adus aminte de o mare cumpana din viata mea, din tinerete: lucram la Oficiul Jud. de Turism din Timisoara la Oficiul de Calcul. Tineam evidenta mijloacelor fixe din OJT pe calculator in direct cu Ministerul Turismului din Bucuresti. In fiecare luna trebuia sa merg la Bucuresti sa-mi ridic listele. Asa se face, ca in iarna anului 1979, in Bucuresti era o iarna grea, se circula cu dificultate. Am coborat din troleu la Piata Romana, se defectase ceva la troleu, am lasat politicoasa sa coboare toata lumea si in momentul coborari mele pe scara, tinandu-na de bara, m-a scuturat curentul,( conductorul troleului, era coborat cu haturile in mana si scapase unul din trolee pe firul de sus), m-am curentat, prin manusa de piele mi s-a ars pielea in palma si am fost trantita pe un maldar de zapada inghetata din statie. Mi-am pierdut cunostinta, nu stiu pentru cata vreme, cert este ca dupa ce totusi, m-am trezit din aceea izbitura, ma intrebau oamenii, unde sa ma duca, de unde sant.......
Atunci am inceput sa plang, le-am spus ca trebuie sa ajung in Gara de Nord si sa ma intorc la Timisoara. Pe tren, am plans intr-una. Am realizat ca intr-o clipa, se poate intampla, inevitabilul. Aveam copilasii de patru si cinci anisori, sotul ma astepta acasa, parintii, fratii si surorile. In clipa aceea, n-am avut nici un gand, nici nu mi-am dat seama ca puteam sa nu ma mai trezesc niciodata. Nu am avut timp sa ma gandesc ca nu mi-am luat " la revedere " de la toti cei dragi, sa-mi cer iertare daca le-am gresit cu ceva.
Acum, dupa atatia ani, realizez, ce inseamna, cand auzi : " ziua de ieri, o cunoastem, ziua de azi ne apartine, dar ziua de maine e a lui Dumnezeu, sa fim pregatiti duhovniceste, spovediti, sa nu fim in cearta cu nimeni ".

Parerea mea este ca nu vreau sa stiu dinainte cand se va intampla aceasta plecare, dincolo..., nu ca mi-ar fi frica de moarte ( ma rog din tot sufletul sa-mi calauzeasca pasii, bunul Dumnezeu spre maintuire ), dar imi va parea rau dupa cei dragi pe care ii voi parasi. Oricat ai fi copii de mici sau de mari, ai senzatia ca fara ajutorul tau, nu se vor mai descurca, dar nimeni nu este de neinlocuit, noi la randul nostru am supravietuit pierderii vreunui parinte sau alt apropiat noua. Asta este viata!