[ory]

De ce vorbim mereu de Sfinti si nu vorbim de oamenii de langa noi?De ce vorbim mereu de virtutiile de pe hartie si nu vorbim de propriile virtuti concret,daca le avem?De ce vorbim mereu de nadejdea izbavirii si-a curatirii,si nu vorbim de ceea ce facem concret,acum si aici?De ce vorbim mereu de citatele altora si nu vorbim despre ceea ce gandim noi insine?De ce vorbim mereu despre atitudinile altora si nu despre a noastra?De ce vorbim mereu despre despre pacate si catalogarea acestora si nu vorbim despre propriile faradelegi si situarea lor pe axa caracterului propriu.Fiindca,orice am fi,orice am gandi si am face pe parcursul vietii,totul ne defineste,totul spune ceva despre noi si credinta pe care o concepem.Pana la urma credinta reprezinta un act aproape particular,fiindca se vede,ea este cel mai adesesea reprezentata de propriul caracter,dupa care de simtirea si doctrina religioasa.Credinta o adaptam,practic,mediului in care traim si am trait de cand suntem,educatiei pe care o avem,timpului pe care-l traim,sentimentelor pe care le detinem,experientelor pe care le-am avut si le avem permanent.Credinta este mai mult decat o marturisire a ceea ce am citit,ea reprezinta asimilarea tuturor lucrurilor in viata noastra,a tuturor sentimentelor,a tuturor situatiilor si oamenilor inconjuratori.Credinta o interpretam si ne-o insusim exact dupa personalitatea care ne defineste,iar personalitatea care ne defineste este facuta din fiecare clipa a vietii noastre,anterioare si prezente.
Degeaba invocam la infinit Sfintii,noi nu le putem atinge desavarsirea,astfel devenim niste razvratiti ai conceptelor curate ale acestora deduse din curatirea vietii si-a simtirii lor,astfel devenim rivali cu noi insine si cu semenii nostri,tocmai pentru ca tindem spre desavarsirea lor,fara sa ne curatim indeajuns pre noi insine.