Citat:
În prealabil postat de coralina
Sunt de acord cu tine, Ory. In calitatea noastra de crestini ortodocsi ne raportam la acelasi ansamblu de reguli insa prin prisma varstei, a experientei de viata, a influentelor din afara, a mediului in care traim, etc, ne "oglindim" intr-un mod personalizat in invatatura crestina.
Vad ca se pomeneste foarte mult de "sminteala" pe care o provoaca anumite postari "libertine". Eu ma regasesc in ipostaza inversa; in momentul in care citesc despre "pacatul" sarutului, despre moartea spirituala pe care ti-o provoaca orgasmul, despre faptul ca muzica e prin excelenta apanajul demonilor si vacantele la mare sunt o greseala de neiertat, ajung sa cred ca dreapta socoteala ne-a devenit cu totul straina. Ma conving pe zi ce trece ca multe din opiniile formulate aici pe site pierd din vedere faptul ca mirenii duc (totusi) o viata diferita de cea a monahilor.
|
Si eu sunt de acord cu Ory si as putea semna fara nici o schimbare ce ai scris tu, Coralina. ;-)
Eu cred ca exista si o 'spiritualitate a mirenilor', care este altfel decat cea a monahilor. Calugaria este o cale, casatoria este alta. Si cei care nu sunt inca casatoriti dar in principiu vor fi, nu fac parte nici ei din categoria calugarilor.
Inteleg din ce in ce mai bine de cand sunt casatorita de ce si casatoria e o cale regala de mantuire si o asceza, si ea.
Pe zi ce trece ma gandesc mai mult la asta: cum sa traim maximalismul crestin in lume, fara sa copiem calugarii? Eu cred ca se poate. Incerc. Cu multe slabiciuni si pacate, dar eu as pune in acest fel de viata in primul rand bucuria si recunostinta pentru cele date de Dumnezeu. Si abandonul, acceptarea lucrurilor care ni se intampla ca pe o AVENTURA pe care ne-o trimite Dumnezeu.
Chiar cand traiesti lucruri dramatice sau tragice, te poti bucura cu recunostinta de lucrurile nune. Chiar cand de exemplu fiinta care iti este cea mai draga este in pericol de moarte, poti sa intelegi mai bine taina vietii si poti patrunde misterul si bucuria invierii.