Eu cred ca stiinta apartine unui alt plan decat teologia.
Cu riscul de a supara pe unii din prietenii atei, as zice ca teologia este pentru stiinta ce ste spatiul in trei dimensiuni pentru plan. Ea este globala, stiinta este partiala.
Stiinta este un mod de cunoastere a naturii care are valoarea ei, nu numai practica, dar si pur si simplu ca cunoastere in sine. Insa este o cunoastere pe un anumit plan, cel material.
Teologia se vrea o cunoastere COSMICA a lui Dumnezeu (atat cat se poate), a omului si a lumii. Ea depaseste planul material, dar nu il exclude. Si poate foarte bine sa accepte valoarea cunostiintelor stiintifice fara sa stea sa se compare cu ele.
Teologia adevarata nu este de aceea reductoare, nu incearca sa reduca totul la niste dogme, cum cred unii. Ea vede omul din perspectiva cosmica, vede lucrarea lui Dumnezeu peste tot, dar nu s eopreste la detaliile din planul material si nu incearca sa le explice rational.
Pe vremea cand se spunea ca stiinta este 'slujitoarea teologiei', in Evul Mediu occidental, stiinta era altfel ca in zilele noastre, ea facea parte din cunostiinta cosmologica teologica a lumii, nu avea instrumentele pur rationale si experimentale pe care le are astazi. Pentru omul din epoca aceea, lumea era vazuta ca transparenta pentru Dumnezeu, era o 'padure de simboluri'. Incepand de la Renastere si mai ales de la Galilei, acest mod de a fi si a intelege lumea a disparut din conceptiua stiintifica, iar stiinta a luat alta cale, cea a cercetarii pur rationale a lumii. Care este si ea un mod de cunoastere posibil. Chiar daca sa zicem este mai redus in inaltime, in verticalitate, este mai dezvoltat in largime, el este un mod de cunoastere legitim, pentru ca planul material exista si ratiunea este data de la Dumnezeu - si da si rezultate practice pe care chiar in momentul asta avem avantajul de a le aplica..
Eu cred ca odata aparut acest fel de cunoastere, stiinta moderna, ea este autonoma si nu mai poate fi pusa direct in slujba teologiei. Ar fi o greseala si o contradictie in termeni. Un om de stiinta credincios se poate minuna de ceea ce descopera ca fiind lucrarea lui Dumnezeu, sau poate sa se bucure ca ceea ce descopera contribuie la bunastarea semenilor, la salvarea unor vieti etc, dar nu cred ca ar trebui sa foloseasca teologia ca INSTRUIMENT direct in cercetarea stiintifica.
Acestea fiind spunse, stiinta ar trebui sa nu se amestece nici in planul care o depaseste, al spiritului.
Iar teologia nu are de ce sa se amestece in teoriile stiintifice. Cu viziunea ei globala, ea nu are acelasi mod de a intelege planul material. Insa cred ca poate si chiar este datoare de a cunoaste anumite descoperiri stiintifice ca sa aplice mai bine credinta la viata de zi cu zi si sa vorbeasca oamenilor de azi in limbajul lor. Altfel ar insemna sa traim in alta lume decat cea de azi. Un crestin traieste in prezent, nu in trecut.
Nu zic ca am dreptate si ca neaparat asa trebuie sa gandeasca un crestin, adica nu sunt prea sigura, sunt numai niste ganduri ale mele. Bineinteles, un ateu va considera acest mod de a gandi complect neverificabil, deci nestiintific.
Este! ;-)
Dar si teologia este complect neverificabila stiintific, si teologii care pretind altceva se inseala grav dupa parerea mea, pentru ca teologia depaseste planul rational deci vericabilitatea.
Cred ca este foarte important sa vorbim despre lucrurile astea mai intai inainte sa ne certam pe tema 'creatie sau evolutie'.
|