[windorin]

În prealabil postat de Anca-Miha

Oare putem spune asta, Dorin, si totodata sa credem ca omul e bun? Pacatele sunt pete cu care ne murdarim fiinta, dar de care ne putem debarasa. Si tocmai pentru capacitatea de a se curati merita omul iubit. Ori daca spui ca omul la manie se vede cum e de fapt, atunci ajungem sa judecam omul, nu faptele lui. Omule bun; faptele lui nu sunt. Gresesc cumva?

Nu gresesti nici tu, dar nici eu. Spunem acelasi lucru amandoi.

Rau este doar diavolul si cel asupra caruia acesta ia drept de proprietate, semnat de omul cu pricina. Si nici in acel caz omul nu este rau, caci pana in ultima secunda binele din el, care este si patrunde cu mult mai adanc decat o poate face raul, poate iesi la suprafata, spre invierea sa. Omul este fiintial bun, insa caderile acestuia ii sterg treptat aproape orice urma de bine.

A spune ca la manie se vede adevarata fara a omului inseamna ca abia atunci ne vedem adevarata masura duhovniceasca. Nu putem lua un om atunci cand ii naste sotia sau cand merge la biserica sau cand primeste un cadou, si vazand lumina de pe chipul lui si blandetea, sa spunem ca este un om minunat si mai rar unul ca el. Aceasta ar insemna sa judecam omul dupa acel moment. Lumina din acele momente este fireasca si o are tot omul, nu doar crestinul.

Da, stiu, ca judecand omul dupa momentul maniei, nici aceasta nu este elocvent. Insa, punctul maxim de cadere ne arata cat de mult il avem in noi pe Duhul Sfant, cat har avem in noi si cata dragoste de Dumnezeu si de om. La aceasta ma refeream. Sper sa fi reusit sa lamuresc cele spuse.