[Fani71]

.. il reiau aici pe cel din Till we have faces, cu comentariul meu:

De ce atâtea carti fantastice cu elemente mitologice? Lewis s-a hrănit încă din copilărie cu mitologia şi povestirile fantastice. Ele îl făceau nu să fuga de realitate, ci să întrezărească în lumea înconjuratoare mai mult decat suprafaţa banală pe care de multe ori o confundăm cu realitatea, ceva ce îl făcea să vadă uneori voalul desprinzându-se şi dezvăluind Altceva. Acest Altceva întrezărit uneori îi trezea un dor pe care unul din personajele sale îl descrie astfel: 'Îţi aminteşti? Culorile, şi mirosul, şi imaginea Muntelui Cenuşiu în depărtare? Şi pentru că era asa de frumos, simţeam un dor, mereu un dor. Undeva în altă parte trebuie să fie mai mult decat atât. Totul părea să spună: vino! Dar nu puteam – încă – să vin şi nu ştiam unde să vin. Aproape mă durea. Mă simţeam ca o pasăre în colivie când toate păsările de acelaşi neam sunt lăsate să zboare. (...) Cel mai drag lucru toata viaţa mea a fost acest dor – să ajung la Munte, să găsesc locul de unde vine toată frumuseţea.' (Till we have faces, o adaptare a mitului lui Psyche, ultimul roman al lui Lewis).

Acest dor după ce frumuseţea tainică a lumii dezvăluie şi învăluie în acelaşi timp, pentru Lewis nu avea în primii ani ai tinereţii nici o legatura cu Dumnezeu. Încetul cu încetul, prin lecturi, cugetări şi influenţa unor prieteni (printre care se afla si Tolkien, catolic credincios) Lewis ajunge mai întâi la un fel de credinţă abstractă într-o divinitate. Până în ziua în care înţelege fulgerător că atât credinţa că există Ceva mai presus de noi şi de lume cât şi acest dor care îl urmărea din copilărie, acea încântare şi bucurie ce îi veneau dintr-o lume în acelaşi timp tainică şi familiară, provin din aceeaşi sursă: un Dumnezeu personal, care este în acelaşi timp departe şi aproape, căci s-a facut om. În Hristos, mitul devine realitate palpabilă şi istorică, 'sălăsluieşte printre noi'. Este de altfel şi unul din subiectele cărtii pe care am citat-o mai sus, Till we have faces, unde Psyche, dorită de Zeul de pe Munte, este sacrificată lui, dar este regasită vie, în palatul invizibil al zeului cel viu de pe munte. (Lewis descrie drumul său către credinţa creştină în 'Surprised by Joy', 'Surprins de Bucurie', căci acea încantare, acest dor el le numea cel mai adesea 'joy', bucurie).