[COLOR=purple][SIZE=2]
Ispita mea este de a [COLOR=purple]iubi[/COLOR] mai mult natura si animalele decat pe oameni.[/SIZE][/COLOR] [COLOR=purple]( [SIZE=2][COLOR=black]postat de[/COLOR][/SIZE] [/COLOR][COLOR=#000000]
windorin ) [/COLOR]
[COLOR=#000000][SIZE=2]Grea lupta cu ,,ispita ,, asta[/SIZE] .[SIZE=2]Povestea de mai jos ,este un fel[/SIZE] [SIZE=2]de ,,avocat ,, in apararea lui Dorin .
[/SIZE][/COLOR]
[SIZE=4]Good Boy![/SIZE]
E un caine de talie mare, voinic, frumos, bun, curat, harnic, mandru, inteligent si... vagabond. N-are un nume.
Fiecare il striga cum ii trasneste prin cap. Eu ii spun "Good Boy".
De ce?
Pentru ca: * Inghesuit de foame si frig s-a oprit intr-o buna zi, din intamplare (?!?), la usa unei vecine de la parterul blocului in care locuiesc. A primit mancare si o vorba buna, multumind in felul lui. Adica, a inconjurat cladirea vitejeste, latrand zgomotos si apucat dupa orice trecator, de parca ar fi vrut sa spuna: "Atentie! Tocmai am primit un job: sunt paznic de nadejde aici!". Noaptea a facut la fel, ca sa se stie ca e lucrator constiincios si neobosit, ce vrea neaparat sa castige, nu doar dragostea si atentia "sefilor" sai, ci si o promovare in noul post, de care avea mare nevoie. De ce?
Pentru ca: * Good Boy e familist. Unul neobisnuit. Are "familie grea", pe care a hotarat, chiar a doua zi, sa ne-o prezinte. Mai intai a aparut insotit de o catelusa timida, mititica si ascultatoare. Mai apoi, dupa ce au luat masa la cantina populara "La tanti Aneta" (vecina ce mai are-n grija si o "ceata" de porumbei, de vrabiute, si o pisicuta, cu nume de floare, Brandusa), Good Boy si consoarta lui ne-au condus la ei "acasa", un cotlon dosnic, confort III imbunatatit cu zdrente si cartoane "din import", unde asteptau cuminti, ordonati si aliniati, 7 catelusi dolofani si scancitori.
* Incredibil si stupefiant, proaspatul tatic patruped este responsabil, constient foarte de faptul ca e cap de familie, comportandu-se ca atare. Isi iubeste nespus consoarta si puiutii. O insoteste pe Micuta (catelusa lui) zilnic, la masa, si asteapta sa se sature si sa termine ea mai intai de mancat, pazind-o "cot la cot" cu tanti Aneta. Din cand in cand, scoate familia la plimbare, neincapandu-si, evident, in piele de incantare si alergand protector in jurul tuturor.
Nu pot sa nu ma minunez mereu de atata devotament canin, poate si pentru ca, acum multi ani, proaspata mamica a unui strasnic baietel, o buna prietena de-a mea a fost "uitata" (adica parasita) de un sot (depresiv post-natal cu siguranta) foarte ocupat, sef la serviciu, dar nu si acasa, unde un "puiut" dolofan (cu mult prea scancitor) ii ocupase "tronul", intr-o locuinta confort I sporit, cu mobila din import!
Am sentimente fratesti si prietenesti fata de Good Boy. Il iubesc, il inteleg, il respect, il admir. De ce?
Pentru ca: * N-a fost crescut in puf, nici scolit, n-are avere, rude importante sau pedigree, dar s-a descurcat mai mult decat onorabil intr-o viata caineasca, la fel de complicata si de grea ca a noastra, stiind sa atraga atentia asupra calitatilor sale deosebite si gasindu-si fara pile, pe merit, un "loc al lui". (Tot cartierul il iubeste si-i face daruri culinare.) De ce?
Pentru ca: * Latratul lui hotarat si tunator, in toiul zilei sau al noptii, ne da tuturor linistea si siguranta pe care nu ni le ofera patrulele Politiei, alunecand elegant, incolo si incoace, in masini sclipitoare, pe soseaua aflata la cativa pasi de cartierul in care locuiesc.
Invitata acum cativa ani la emisiunea "De 3 x femeie", am fost intrebata de Mihaela Tatu: "De ce frumoasa, desteapta si devreme acasa (adica singura), Cornelia?". Am refuzat atunci sa raspund unei asemenea curioase scotociri prin treburi personale. O fac acum, cu intarziere, dar din toata inima: "Pentru ca n-am intalnit niciodata un barbat "cu caracter", asa ca Good Boy". de
CORNELIA BUIUM MIHAILA