"Strâmtă este poarta şi spinoasă calea care duce la viaţă" (Matei 7,14)
Cine s-a hotărât să urmeze calea credinţei şi să treacă prin această poartă,trebuie să se înarmeze cu multă răbdare ca să înfrunte orişice atacuri,revolte sau "ispitele care vin de la oameni,de la trup şi de la diavol".
Chiar de la primii paşi pe care îi face pe calea credinţei, omul întâmpină multe necazuri iar pe măsură ce înaintează suferinţele cresc şi se măresc.
Calea credinţei este o alergare spre lumină,dureroasă şi plină de poticniri.Necazuri,suferinţe,progoniri,minciuni şi învinuiri nedrepte plouă peste cel care este pe Cale căci răsplata lui este mare dacă va ajunge le capătul drumului îndurând şi mulţumind lui Dumnezeu pentru toate.
Să nu dorim niciodată ca încercările să se termine căci odată cu liniştea şi încetarea ispitirii se împuţinează şi haul.
Răbdarea este dată de Dumnezeu pentru a putea merge înainte,pentru a ne păstra credinţa.În orce clipă să ne aşteptăm la o încercare.Să o primim ca pe musafirul cel mai de seamă.
Atunci când apare ceva contrar voinţei noastre să ne luptăm din toate puterile cu rugăciunea ca să nu se nască ceva pătimaş în noi.Toate se termină cu bine iar dacă vom răbda, ispitirea va fi treptă de urcare spre cele veşnice.
Aşadar"..înmulţeşte-mi Doamne,ostenelile,ispitele şi durerile,dar să-mi înmulţeşti împreună şi să-mi prisoseşti şi răbdarea şi puterea,ca să pot răbda toate câte mi s-ar întâmpla"(din acatistul Sfintei Cruci)