Topcat, am citit in diagonala ce s-a scris d cand nu am intervenit eu si as avrea sa adaug un gand pe scurt.
Inteleg ca tu vrei sa demonstrezi ca morala - de a-ti iubi semenul - vine de la evolutie. Ca sa iubim pe cei de aproape, ca sa ne fie noua bine, sa le fie tuturor cat mai bine si sa evouleze specia (totusi, nu era vorba si de evolutia prin batalie in care castiga cel mai tare? sau e o teorie depasita?). Ca daca ar fi dragostea chiar neconditionata si gratuita aia care se cere in crestinism cea adevarata, si posibila, atunci noi crestinii nu am avea ierarhii in dragoste sau ele ar trebui sa fie interzise si considerate pacat. Am inteles bine?
Dar vroiam sa-ti spun ca in crestinism dragostea crestina pe care ne-o cere Hristos se numeste dragostea de APROAPELE. Adica tocmai, de cel care intr-un fel sau altul ajunge sa ne fie aproape. Afectiunile naturale pe care le avem, trebuie sa le transfiguram si pe ele, ca altfel devin problematice, cum zicea Anna. Si oricum, trebuie legate de Dumnezeu.
Deci nu ni se cere sa iubim abstract, un bosiman din Africa pe care nu l-am intalnit, daca nu ajunge aproape de noi si nu stim de el. In masura in care ne devine aproape, da: sa zicem ca simtim mila si revolta atunci cand vedem la TV cum sunt tratati si eventual facem o donatie pentru ei. Sau sa zicem ca ajungem sa traim printre ei.
Dar mai aproape de noi este familia, vecinii, prietenii, copegii, dusmanii.
Pe astia ni se cere sa-i iubim in mod concret. Nu cred ca are de-a face cu evolutia sau cu egoismul. Depaseste acest plan iubirea crestina, sau il inglobeaza. de multe ori sfintii i-au iubit pe alii si nu le-a fost bine lor din cauza asta.
Atat deocamdata. Zielele astea o sa am mult mai putin timp. Poate mai bine.. ca prea ma infund pe aici.
|