[Florin-Ionut]

Iar numărul de trei sute înfăţişează aici ideea
Providenţei, întâi pentru că prin forma literei care îl
indică,e închipuită puterea care, venind de sus, străbate
cele de jos şi cuprinde extremităţile celor două laturi, prin
ceea ce se arata Providenţa care strânge totul în chip negrăit.
Al doilea, pentru că acest număr a fost cinstit prin chipul
crucii, pe care s-a săvârşit taina cea mare, cea dintâi şi cea
ascunsă a Providenţei. Căci taina întrupării lui Dumnezeu a
fost un mod de lucrare negrăită a Providenţei. Poate că în
acest semn al crucii şi al numelui Celui ce a fost pironit pe
ea pentru noi a îndrăznit marele patriarh Avraam, când a
ieşit şi a biruit puterile vrăjmaşe indicate prin regi. Caci se
spune că a ieşit cu 318 slujitori, adică cu acest semn şi cu
numele lui Iisus. Pentru că de multe ori Scriptura
descoperă celor curaţi gândul ei prin forma literelor.
Iar dacă vrea cineva să cunoască gândul Sfintei
Scripturi şi din număr, va afla că şi aşa prin el se indică
Providenţa. Caci lucrarea Providenţei constă nu numai în a
păstra firea cu existenţa nemicşorată, ci şi în a face să nu-i
lipsească nimic pentru a deveni fericită prin har (~n greceşte numărul 300 e notat prin litera T.)Deci adăugând cineva la două sute o sută, capătă trei sute. Iar prin
acest număr se indică natura şi virtutea. Natura este indicată
prin numărul două sute, ca una ce constă din materie şi
formă. Căci materia este împătrită pentru cele patru
elemente ale ei, iar forma este încincită pentru simţurile care pun pe frământătura materiei tiparul formei. Inmulţind acum pe patruzeci cu cinci, sau pe cincizeci cu patru,
căpătăm numărul două sute. Iar numărul o sută înseamnă
virtutea desăvârşită, ca unul ce cuprinde decada poruncilor
dumnezeieşti înzecită. La aceasta ajungând Avraam, devine
tată al marelui Isaac, căci fiind mort după fire s-a făcut după
duh născător al vieţii şi al bucuriei. Deci adăugând la două
sute o sută, capeţi numărul trei sute, care indică Providenţa
ce susţine firea în tendinţa ei spre fericire.
Iar numărul şasezeci înseamnă puterea naturală
care împlineşte poruncile şi s-a desăvârşit prin raţiunile
virtuţilor. Căci numărul şase înseamnă puterea de activitate
a firii, ca unul ce constă din părţile proprii. Din această
pricină s-a scris că şi Dumnezeu a facut lumea în şase zile.
Iar numărul zece arată desăvârşirea virtuţii prin împlinirea
poruncilor. Prin urmare numărul şasezeci indică
limpede puterea naturală care primeşte raţiunile
dumnezeieşti aflătoare în porunci.
Aşadar cele patruzeci de mii adăugate la trei mii
trei sute şase zeci indică raţiunea desăvârşită a virtuţii, taina
venerată a Teologiei, ţinta adevărată a Providenţei şi puterea
de activitate a firii care a fost îmbunătăţită prin virtuţi. Deci
cel ce şi-a eliberat, prin duh, mintea de trup, de simţuri şi de
lume, iese din ele, părăsind amestecarea şi confuzia lor,
ca cei de odinioară Babilonul; el zoreşte spre cetatea de sus,
având mintea desprinsă de orice afecţiune faţă de ceva.
"Iar robii şi roabele acestora, şapte mii trei sute
şapte", Legea spune despre robi şi despre roabe: Robii şi
roabele dintre Evrei să slujească şase ani, iar într-al şaptelea
să fie lăsaţi slobozi. Iar robii şi roabele de alt neam să
slujească în veac". "Veac" socotesc că numeşte anul al Robul evreu şi roaba evreică sunt raţiunea şi cugetarea,care slujesc filosofului ce se îndeletniceşte cu
făptuirea şase ani, ajutându-1 să iscodească tot ce contribuie
la frumuseţea morală şi la modurile virtuţii. Căci raţiunea şi
cugetarea slujesc oricui se îndeletniceşte cu făptuirea ca un
rob şi o roabă, iscodind şi creînd modurile activităţii
virtuoase. Şi toată puterea lor e îndreptată împotriva
duhurilor răutăţii, care se opun făptuirii morale. Ducând
aşadar la îndeplinire filosofia lucrătoare, pe care a indicat-o
numărul "şase" al anilor (căci s-a spus că numărul "şase"
înseamnă filosofia lucrătoare),raţiunea şi cugetarea sunt
lăsate slobode ca să se reîntoarcă contemplarea
duhovnicească a raţiunilor din lucruri, care sunt înrudite cu
ele. Ele au ajuns atunci la anul al "şaptelea", adică la
deprinderea nepătimirii. Căci patimile au fost subjugate
prin multa osteneală a raţiunii şi a cugetării unite cu ea şi de
aceea au ieşit şi s-au depărtat de la suflet.