[cristiboss56]

Avva Zoisma a zis că cel ce doreşte să umble pe calea cea adevărată şi dreaptă, când se tulbură se loveşte pe sine zicând : "De ce te mânii suflete al meu? De ce te tulburi ca cei ce fac spume ? Chiar din aceasta arăţi că eşti bolnav căci de n-ai fi bolnav nu ai suferi. De ce încetând să te ocărăşti pe tine îl învinovăţeşti pe fratele tău că ţi-a arătat boala cu fapta şi cu adevărul . Ia aminte la porunca lui Dumnezeu : < Când era ocărât, nu ocăra, când pătimea, nu ameninţa> ( I Petru 2,23 ) ci suferea totul. Şi zicea că de va trăi cineva anii lu Matusalem şi nu va umbla pe calea cea dreaptă pe care au umblat toţi sfinţii, adică cea a necinstirii lor de către oameni, a iubirii şi a răbdării bărbăteşti , nu va înainta câtuşi de puţin ci işi va cheltui anii în deşert".
Cel ce rabdă va sta de-a dreapta Celui răstignit şi după răstignire, înviat, pentru că s-a lăsat şi el răstînit de ocări şi şi-a predat grija de sine dascălului său, ca Hristos, Tatălui. Omorând cu totul voia sa egoistă, a înviat în dragostea lui Hristos. Sfinţii Părinţi ne spun că mustrarea te face atent la tine însuţi, te face să-ţi dai seama că e ceva rău în tine sau care face altuia impresia că nu eşti cum trebuie în vreo privinţă oarecare. Drept urmare, te sileşte să te vindeci şi in acea privinţă şi deci a câştiga mântuirea. E o cruce care ne desăvârşeşte, insuşi primirea mustrării pricinuind pocăinţa de greşeli, aducând în cele din urmă iertarea lor. Există o boală pentru curăţirea de păcate şi este o alta pentru smerenia cugetului. "Bunul şi Prebunul nostru Domn şi Stăpân, când vede pe unii mai trândavi în nevoinţă, smereşte trupul lor prin boală ca printr-o nevoinţă mai nedureroasă. Dar uneori ea vine şi pentru a ne curăţi sufletul de gândurile rele sau de patimi", ne arată Maxim Mărturisitorul.