Rugăciunea sotului pentru sotia sa
Dumnezeul meu, Tu mi-ai dat sotie ca să îmi fie însotitoare nedespărtită a vietii mele si să îmi fie părtasă sortii în vremea călătoriei mele pe pământ. Fă, Preabunule, să cunosc că încredintându-mi această făptură din mâinile Tale, mi-ai încredintat-o ca să lucrăm împreună toată virtutea; că desi florile frumusetii, blândetii si bunătătii sunt însusirile firii sale, prin însăsi firea sa totdeauna este supusă la diferite slăbiciuni si neputinte. Ajută-mi să nu fiu asupritor si nedrept cu ea. Să nu pretind lucruri mai presus de puterile ei si împotriva poruncilor Tale. Căci dacă nu cerem de la strălucitorul trandafir să înflorească înainte de vremea sa si de la frageda viorea să aibă tăria si trăinicia copacilor, cum voi cere de la sotia mea lucruri mai presus de puterile ei? Fă să mă port fată de ea totdeauna cu dragoste si blândete, si când rătăceste să o întorc cu bunătate din amăgirea ei. Alungă din inima mea mândria neomenească si cruntul drept al celui mai tare, care m-ar îndemna a mă purta cu asprime si a chinui o făptură pe care dragostea a adus-o lângă mine si pe care Legea o tine lângă mine când poate această dragoste se stinge. Fă să înteleg că este nedrept a asupri o făptură slabă si fără nici o apărare, că este nevrednic a dispretui si a călca în picioare o floare ce mi-a pricinuit bucurie în frumoasele zile ale primăverii vietii mele.
Dreapta judecată îmi porunceste, o, Dumnezeul meu, ca fiind si eu însumi căzut în mii de greseli si neajunsuri, să le sufăr cu răbdare pe cele ale sotiei mele, si-mi arată că omul este supus amăgirilor si rătăcirii si că fapta dragostei poruncite de Tine este a ierta si a trece cu vederea greselile aproapelui. Si, numai astfel purcezând, Îti cerem ca Tu să ne ierti, precum iertăm si noi.
Fă să cunosc că această făptură pe care mi-ai încredintat-o, fiind supusă prin gingăsia si neputinta firii ei la multe feluri de boli si slăbiciuni, se cuvine să mă port cu ea cu blândete si iubire, să îi fiu sprijin în bolile si slăbiciunile ce sunt legate de firea ei si să nu uit niciodată că ea este mama acestor copii de care mă bucur si care mă veselesc prin mângâierile lor; că acestia sunt un dar al dragostei ei si ar fi nedrept a dispretui pomul care a dat asa frumoase roade.
Păzeste inima mea, Dumnezeule, de ucigătoarea otravă a geloziei si bănuielilor, si fă să cunosc că acestea nu fac decât a depărta dintre noi iubirea si fericirea.
Ajută-mi ca prin vorbe si fapte bune să-i dovedesc sotiei mele că are în mine cel mai bun si mai iubitor însotitor. Si dacă nu voi reusi în acest chip, să mă feresc a i-o dovedi întrebuintând mijloacele cele nefolositoare. Asprimea si purtarea rea întărâtă duhurile în loc să le apropie; iar purtării blânde si întelepte si dragostei îndelung răbdătoare nici cea mai stricată inimă nu i se poate împotrivi până în sfârsit; căci gheata groasă ce acoperă râurile se topeste când vântul cald al primăverii suflă fără oprire.
Dumnezeul meu, Tu care cârmuiesti inimile oamenilor spre cele bune, cârmuieste asemenea si pe ale noastre si fă ca deplina întelegere să unească sufletele noastre.
Iar dacă Tu ai hotărât, Doamne, să cerci inima mea, dă-mi răbdare, ajută-mi să nu mă port împotriva poruncilor răbdării, nici să fiu nedrept cu altii pentru că ei s-au arătat nedrepti fată de mine.
Fă să cunosc că numai simtămintele de dragoste înrâuresc celelalte suflete. Întăreste inima mea în bunele hotărâri, si ajută-mi ca prin purtarea mea să nu fac nefericită făptura pe care bunătatea Ta mi-a încredintat-o. Ci, printr-o înteleaptă unire, bucurându-ne de fericire pe cât poate omul a se bucura pe pământ, să binecuvântăm totdeauna numele Tău. Amin.
Daca va incalzeste cu ceva.....
__________________
Binecuvinteaza suflete al meu pe Domnul si toate cele dinlauntrul meu Numele cel Sfant al Lui
|