Citat:
În prealabil postat de windorin
Personal, ma aflu intr'o oarecare dilema.
1. Un parinte mi'a spus, odata: "Adevarului nu I se da slava prin minciuna."
2. Un avva din Pateric (posibil sa fie Antonie cel Mare) a mintit astfel. Un talhar, fugind alti talhari ce cautau sa'l omoare, a venit la chilia parintelui. Parintele l'a primit si l'a ascuns sun un cos. Venind talharii si intreband pe parinte despre acela, parintele a zis ca nu l'a vazut, ori ca l'a vazut trecand in nu stiu ce directie. Astfel, printr'o minciuna s'a ferit o crima. Acel talhar scapat s'a pocait si s'a facut calugar (daca nu ma insel).
|
Nici eu nu am inteles de ce uneori minciuna e ingaduita, dar ma gandesc ca Antonie cel Mare stia ca talharul se va mantui daca il va scapa de ceilalti talhari.. daca l-ar fi omorat, nu s-ar mai fi mantuit (doar era talhar).
Salvandu-l din bucluc, i-a salvat si sufletul... dar daca noi am fi fost in locul sfantului, nu cred ca am fi procedat bine... probabil ca intentia noastra ar fi fost alta, nu sa cautam mantuirea sufletului talharului.
Pana la urma ce folos mai este daca omul isi salveaza trupul iar sufletul si-l pierde?
Totusi nu e cineva pe aici care sa aduca lamuriri cu privire la acest subiect? E bine sau nu sa mintim pentru folosul aproapelui nostru, fie el si materialnic?