Mai intai un raspuns cam intarziat pentru Thheo:
Cele doua forme se refera la modul de organizare a vietii in manastire. Cine le hotaraste, nu stiu. Probabil ca un rol important il au posibilitatile materiale.
De sine: inseamna ca fiecare monah are casa si gospodaria sa (poate cultiva ceva, sau creste un animal de casa). Nu stiu daca la calugari este raspandita aceasta forma (ma gandesc eu ca se gospodaresc mai greu singuri si exista femei care face fac acest lucru centralizat). Poate gresesc (in Athos nu exista femei asa ca...).
De obste: fiecare monah are chilia sa, in rest totul este la comun (bucatarie, gospodarie, etc.).
Si eu m-am intrebat adesea ce ii face pe tineri m ai ales, sa aleaga acest drum si asta chiar inainte de a cunoaste toate aspectele vietii pentru a putea cantari si alege in mod constient. De aceea sunt si multi care nu rezista si pleaca repede.
M-am gandit ca mai ales tinerii saraci, fara alte posibilitati, de la tara, sau care au suferit unele deceptii in viata, care nu-si gasesc partener(a) de viata 8deci nu reusesc sa se casatoreasca). Dar am vazut si multi tineri (fete si baieti) superbi ca infatisare, cu studii, din familii mai bune (pareau), care au luat calea manastirii. Asa ca nu stiu raspunsul.
Cat de mare este credinta care ii mana, iar nu stiu. Pentru asta trebuie si o educatie religioasa profunda si o indrumare, deci duhovnic bun.
Aici am un oarecare dubiu: acesti tineri trebuie sa fie totusi indrumati, trebuie verificati daca pot rezista unei astfel de vieti din toate punctele de vedere si trebuie sa li prezinte in balanta ce reprezinta manastirea, ce renuntari presupune. Aici nu sunt convinsa ca tinerii stiu asta si sunt in deplina cunostinta de cauza cand fac alegerea, cam pripindu-se.
Si chiar daca nu parasesc manastirea, am vazut destul probleme si la monahi, caci si ei sunt oameni si abstinentele de tot felul ii influenteaza, oricat ar fi credinta de mare. Unii au probleme hormonale (inclusiv femeile) cu consecinte psihice sau chiar stiti voi la ce se mai ajunge, altora le lipseste o persoana draga, familia, sau chiar copiii, altii suporta mai greu singuratea si munca, programul sever. Asa am observat eu. Ce este cu adevarat in sufletul lor nu poate stii nimeni.
Am citit acum catava vreme o carte f.interesanta, scrisa de o fosta calugarita ( e adevarat catolica, dar nu cred ca asta are importanta). S-a nevoit mai mult de 25 ani in manastire si cu munci si studii suplimentare, cu suferinta psihica pana la boala, pana a ajuns sa inteleaga cu ajutorul unor preoti si medici, ca de fapt ea nu a avuta aceasta chemare niciodata, ca a facut numai pentru ca mama sa si-a dorit asta (nu a avut fiu sa-l faca preot si una dintre fete a trebuit sa devina calugarita).Viata nu a putut sa si-o refaca integral, caci manastirea a schimbat-o prea mult si la 40 ani nici copil nu mai putea sa faca.
La ea se ajunsese la situatia: boala mintala/moarte sau viata normala, in afara manastirii.
Deci nu este asa usor sa iei asa o decizie si trebuie sa te ajute oameni f.experimentati cand o iei.
|