Parintele Paisie Aghioritul m-a ajutat de nenumarate ori, si iata ca si de data asta mi-a raspuns la intrebari
"Diavolul este prost
- Parinte, aghiuta stie ce avem in inima noastra ?
- Asta ar mai lipsi, sa stie si inimile ! Numai Dumnezeu este cunoscator de
inimi si numai oamenilor lui Dumnezeu le descopera uneori Dumnezeu -
pentru binele nostru - ce avem in inimile noastre. Aghiuta stie vicleniile si
rautatile ce le sadeste in madularele omului; nu stie gandurile noastre cele
bune. Numai din experienta pricepe unele lucruri, dar si in acestea de cele
mai multe ori greseste. Si daca Dumnezeu n-ar ingadui sa le priceapa nici
pe acestea, mereu ar gresi in toate, deoarece diavolul este intunecat;
vizibilitate zero !!! Nu stie de pilda, un gand bun de al nostru. Daca am
vreun gand rau, pe acela il stie pentru ca el insusi il sadeste. Daca eu vreau
sa merg sa fac o fapta buna undeva, sa mantuiesc un om, diavolul nu stie
asta. Cand insa acela ii insufla cuiva un gand si-i spune: "Du-te si
mantuieste pe cutare om !" - si il va broda in acelasi timp si cu mandrie,
atunci stie gandul acesta. Prin faptul ca omul primeste mandria, da cale
libera ispitei. Lucrurile sunt foarte fine. Va aduceti aminte de intamplarea
cu Avva Macarie ? (Nota: Vezi Pateric, Avva Macarie, 3, pp. 130-131,
Alba Iulia, 1990) Odata l-a intalnit pe diavolul ce se intorcea din pustia cea
mai apropiata, unde a fost ca sa ispiteasca pe frati; acela i-a spus: Toti fratii
s-au salbaticit impotriva mea, afara numai de unul care e prietenul meu si
ma asculta si cand ma vede se invarte ca un titirez". "Cine e fratele acela ?"
- l-a intrebat avva Macarie. "Teopempt se numeste", i-a raspuns acela.
Merge Cuviosul si-l afla pe fratele. A reusit sa-l faca sa-i descopere
gandurile lui si l-a ajutat. Cand l-a reintalnit pe diavol l-a intrebat despre
frati, iar acela i-a raspuns: "Toti sunt foarte salbatici impotriva mea. Si ceea
ce e mai rau e ca si cel ce imi era prieten, nu stiu cum s-a facut de s-a
schimbat acum si este si mai salbatic decat toti !". N-a stiut ca a mers avva
Macarie si l-a adus pe fratele la prochimen, pentru ca avva Macarie a lucrat
cu smerenie, din dragoste, si nu a avut diavolul parte la gandul lui. Daca
avva Macarie s-ar fi mandrit, ar fi alungat harul lui Dumnezeu si diavolul
ar fi avut dreptul lui. Atunci ar fi stiut asta, pentru ca el i-ar fi brodat
mandria.
- Daca omul ar spune un gand bun de al sau undeva, diavolul l-ar putea
asculta si sa-l ispiteasca dupa aceea ?
- Cum sa-l auda daca acela nu are "diavol" ? Daca insa l-ar spune ca sa se
mandreasca, ar intra ispita la mijloc. Adica daca exista o predispozitie catre
mandrie si cineva spune cu mandrie: "Voi merge sa-l mantuiesc pe acesta",
diavolul intra la mijioc si atunci stie gandul nostru. Insa daca actioneaza
smerit, din dragoste, nu il stie. E nevoie de atentie. Lucrurile sunt foarte
subtiri. De aceea Parintii spun ca viata duhovniceasca este "stiinta
stiintelor".
- Dar cum se intampla, Parinte, ca un vrajitor sa spuna despre trei fete ca
una se va realiza, alta nu va reusi si cealalta va ramane nemaritata si sa se
intample asa ?
- Diavolul are experienta. Cum de pilda un arhitect cand vede o casa ce se
primejduieste sa cada, este in stare sa spuna cat va mai tine, astfel si acesta
vede pe cineva cum merge si cu experienta ce o are, spune cum va sfarsi.
Diavolul nu este destept; este foarte prost. El este numai o incurcatura; nu-i
dai de capat. Face si lucruri inteligente si prostii. Tertipurile lui sunt
grosolane. Dumnezeu a iconomisit asa, ca sa-l pricepem. Trebuie sa fie
foarte intunecat cineva de mandrie, ca sa nu-l priceapa. Cand avem
smerenie, putem pricepe cursele diavolului deoarece prin smerenie omul se
lumineaza si se inrudeste cu Dumnezeu. Smerenia este aceea care il
secatuieste pe diavol. "