Citat:
În prealabil postat de sophia
Am unele nelamuriri.
La noi la biserica exista cateva persoane care (ne-a explicat parintele) au dezlegare si se pot impartasi la fiecare liturghie. Cum si de ce se face nu stiu.
Ma intreb atunci insa, cum fac aceste persoane(nu stiu daca se mai spovedesc).
Ele cum traiesc, caci au soti, familie, serviciu? Postesc intr-una, nu mai au relatii cu sotul, sau cum?
In plus eu ma gandesc ca impartasania, respectiv spovedania, nu se poate face nici des nici asa, oricand. E vorba de un respect fata de aceasta taina si fata de Dumnezeu.
Adica nu mi se pare serios fata de Dumnezeu in primul rand: te spovedesti, iar mai gresesti putin, sau nu esti pacatos deloc.
Ai primit iertarea si impartasania, atunci traiesti macar o vreme mai cuminte, te mai stradui sa nu mai gresesti.
Si stiu ca trebuie totusi sa te pregatesti sufleteste si trupeste pentru spovedanie si impartasanie, nu poti oricand si oricum, ca te iarta Dumnezeu oricum.
Eu asa simt.
|
Este complcata problema.
Am pus pe alt topic (cred ca cel cu ecumenismul) un link catre cartea parintelui Alexandru Schmemann Postul Mare, cap. 8, in care vorbeste de impartasania deasa. (este pe scribd)
Eu pots a-ti spun din eperienta mea pentru ca si eu am aceasta binecuvantare si mai cunosc multe persoane care o au.
Regula cu postul special inainte de impartasanie nu exista peste tot. La rusi si crestinii arabi de ex. nu exista si cred ca nici la greci.
Noua ni se cere sa tinem posturile obisnuite. Bineinteles atunci cand nu esti bolnav, nu alaptezi sau esti insarcinata, atunci este alt "post", alta asceza adica.
De ce sa te opresti sa ai relatii cu sotul daca te impartasesti des? In general se cere sa nu ai noaptea dinainte, asa cum nici nu mai mananci si bei ca sa te pregatesti.
De spovedit ni se cere sa ne spovedim la intervale regulate, depinde de fiecare aici, si daca avem ceva pe suflet mai des.
Desimea nu exclude respectul. Ar trebui bineinteles sa nu devina un act mecanic, facut din obisnuinta.
Daca ar fi asa, atunci ar trebui sa ne si rugam mai rar, ca dupa logica asta rugandu-ne des nu avem destul respect fata de rugaciune si o facem din obisnuinta, nu?
Insa daca tu asa simti nu cred ca parintele tau te-ar obliga sa faci altfel. Pe mine la inceput cand simteam ca si tine m-a lasat sa continui asa pana s-a facut la mine declicul. Stii cum s-a facut? este o poveste usor caraghioasa care nu ma reprezinta (pt ca in general lucrurile pornesc de la cap pt mine) dar sm sa o spun:
Citeam 'Istoria lausiaca' de Palladius (un fel de pateric) si acolo este o povestire despre sf Macarie cel Mre. O femeie casatorita era curtata de alt barbat, ea insa nu il asculta si nu se invoia sa pacatuiasca cu el, fiind credincioasa barbatului sau. Cel care o curta pune un vrajitor sa ii faca vraji ca sa o sperie. Acesta o transforma in iapa. Vine barbatul acasa si in loc de sotie gaseste o iapa in pat.. Fuga la parintele Macarie, nu stiu cate zile prin pustiu. Acesta se uita odata la ea si spune: aceasta e femie, voi insa aveti och intunecati si nu vedeti. Si indata femeia si-a recapatat infatisarea si cei doi ii multumeau. El le mai spune: Du-e acasa bucurosa. Nu ai gresit, insa sa stii ca aceasta ti s-a putut intampla pentru ca nu te-ai impartasit timp de 3 saptamani". (este si un canon apostolic in acest sens)
Foarte ciudat, dar la mine poivestirea asta a facut declicul, desi niciodata nu mi-a fost frica de magie. Nu de asta, ci ideea ca impartasania te fereste de rau, te ajuta sa lupti cu el, te face sa fii om adevarat.