Miercurea şi vinerea, în perioada Penticostarului (cuprinsă între Învierea Domnului şi Duminica Tuturor Sfinţilor - prima după Rusalii), este „dezlegare la peşte“. Aceasta reprezintă o problemă liturgică de actualitate, deoarece interesează pe mulţi dintre credincioşii Bisericii noastre, în primul rând pentru faptul că această precizare liturgică a fost generalizată şi introdusă în mai toate calendarele bisericeşti, începând din acest an. Lămuririle tipiconale indicate în „Rânduielile bisericeşti“, precum şi celelalte menţiuni (ca de pildă, „dezlegările la peşte“) din calendarul bisericesc au drept scop uniformizarea rânduielilor liturgice, menţionate de altfel în diverse tipicuri, cărţi bisericeşti sau de slujbă.


Gândirea strălucită a Sfinţilor Părinţi poate fi sesizată chiar şi în modul în care aceştia au ştiut să aşeze rânduiala postului, plecând tocmai de la praznicul care aduce cu sine îndulcirea din toate „bunătăţile cele pământeşti“ (cf. „Rânduiala mesei“, în Ceaslov, Bucureşti: EIBMBOR, 2001, p. 133), şi anume Învierea Domnului. Cât de uluitoare sunt îndemnurile Sfântului Ioan Gură de Aur din „Cuvântul de învăţătură“ din „Sfânta şi luminata zi a slăvitei şi mântuitoarei Învieri a lui Hristos, Dumnezeul nostru“: „De este cineva binecredincios şi iubitor de Dumnezeu, să se bucure de acest praznic frumos şi luminat (...). De s-a ostenit cineva postind, să-şi ia acum răsplata (...), intraţi toţi întru bucuria Domnului nostru: şi cei dintâi, şi cei de al doilea, luaţi plata. Bogaţii şi săracii împreună bucuraţi-vă. Cei ce v-aţi înfrânat şi cei leneşi, cinstiţi ziua. Cei ce aţi postit şi cei ce n-aţi postit, veseliţi-vă astăzi. Masa este plină, ospătaţi-vă toţi. Viţelul este mult, nimeni să nu iasă flămând. Gustaţi toţi din ospăţul credinţei; împărtăşiţi-vă toţi din bogăţia bunătăţii. Să nu se plângă nimeni de lipsă, că s-a arătat împărăţia cea de obşte“. (Penticostar, Bucureşti: EIBMBOR, 1999, p. 24-25). Dacă observăm cu atenţie rânduiala Postului Mare (care precedă Paştile), dar şi modul postirii în perioada Penticostarului (care începe cu Învierea Domnului), vom constata că cele două rânduieli liturgice sunt reglementate în funcţie de importanţa covârşitoare a marelui praznic. Cele legate de Postul Mare au în vedere pregătirea specială pentru întâmpinarea cuviincioasă a Învierii Domnului, iar cele din perioada Penticostarului scot în evidenţă bucuria imensă care cuprinde întreaga făptură odată cu Învierea. Asprimea Postului Mare pe de o parte, precum şi „mângâierea“ din perioada Penticostarului (modul mai puţin aspru al postirii şi „dezlegările la peşte“, miercurea şi vinerea) pe de alta îşi găsesc raţiunea în afirmaţia Mântuitorului: „Iar ei au zis către El: Ucenicii lui Ioan postesc adesea şi fac rugăciuni, de asemenea şi ai fariseilor. Iar ai Tăi mănâncă şi beau. Iar Iisus a zis către ei: Puteţi, oare, să faceţi pe fiii nunţii să postească, cât timp Mirele este cu ei? Dar vor veni zile când Mirele se va lua de la ei; atunci vor posti în acele zile“ (Lc. 5, 33-35). Aşadar, am putea afirma că motivul primordial în baza căruia Sfinţii Părinţi au rânduit „dezlegările la peşte“ miercurea şi vinerea, în perioada Cincizecimii, adică până la Înălţarea Domnului şi apoi până la Cincizecime şi Duminica Tuturor Sfinţilor, îl reprezintă tocmai răspunsul Mântuitorului către cărturari şi farisei (cf. Lc. 5, 33-35). De altfel, cele patruzeci de zile până la Înălţare sunt ultimele zile în care Mântuitorul - Mirele Bisericii - mai este împreună cu apostolii pe pământ.

Unitate în diversitate

Faptul că toţi fiii Bisericii sunt chemaţi să se bucure de Înviere (atât cei ce s-au ostenit, cât şi cei ce s-au ostenit mai puţin sau chiar deloc), după cum aminteşte Sfântul Ioan Gură de Aur, ne îndreptăţeşte să susţinem că diversele tendinţe, potrivit cărora „dezlegările la peşte“ în miercurile şi vinerile Cincizecimii (indicate de râduielile bisericeşti) ar privi numai pe aceia care s-au ostenit şi au ţinut tot Postul, nu sunt deloc îndreptăţite. Trebuie să amintim că, Biserica noastră a statornicit întotdeauna rânduielile sale cu dreaptă socoteală şi cu iconomie (pogorământ), spre a trezi în conştiinţa credincioşilor marea grijă şi iubire a lui Dumnezeu pentru om. Cu toate acestea, nu trebuie să ignorăm râvna acelor credincioşi ai Bisericii, care, din diferite motive sau poate din dorinţa de a păstra „vechea pravilă“, aleg să ţină rânduiala postului, chiar şi în aceste zile de dezlegare. Atitudinea acestora din urmă, dar şi aceea a credincioşilor care, potrivit indicaţiilor din calendarul bisericesc, „dezleagă la peşte“ în miercurile şi vinerile Cincizecimii, sunt lămurite magistral de către Sfântul Apostol Pavel, care ne arată adevărata semnificaţie a postirii: „Dar nu mâncarea ne va pune înaintea lui Dumnezeu. Că nici dacă vom mânca, nu ne prisoseşte, nici dacă nu vom mânca, nu ne lipseşte. Dar vedeţi ca nu cumva această libertate a voastră să ajungă poticnire pentru cei slabi. Căci, dacă cineva te-ar vedea pe tine, cel ce ai cunoştinţă, şezând la masă în templul idolilor, oare conştiinţa lui, slab fiind el, nu se va întări să mănânce din cele jertfite idolilor? Şi va pieri prin cunoştinţa ta cel slab, fratele tău, pentru care a murit Hristos! Şi aşa, păcătuind împotriva fraţilor şi lovind conştiinţa lor slabă, păcătuiţi faţă de Hristos. De aceea, dacă o mâncare sminteşte pe fratele meu, nu voi mânca în veac carne, ca să nu aduc sminteală fratelui meu“ (I Cor. 8, 8-13) (Apostolul din Duminica a XXXV-a după Pogorârea Sfântului Duh, a Lăsatului sec de carne). Ceea ce este foarte important de menţionat în acest context este că libertatea credincioşilor de a alege una dintre cele două căi ale postirii trebuie să fie prin excelenţă rod al iubirii aproapelui, după cum ne spune Sfântul Apostol Pavel: „... şi grija de trup să nu o faceţi spre pofte. Primiţi-l pe cel slab în credinţă fără să-i judecaţi gândurile. Unul crede să mănânce de toate; cel slab însă mănâncă legume. Cel ce mănâncă să nu dispreţuiască pe cel ce nu mănâncă; iar cel ce nu mănâncă să nu osândească pe cel ce mănâncă, fiindcă Dumnezeu l-a primit. Cine eşti tu, ca să judeci pe sluga altuia? Pentru stăpânul său stă sau cade...“ (Romani 13, 14; 14, 1-4) (Apostolul din Duminica Lăsatului sec de brânză).