View Single Post
  #2  
Vechi 23.05.2009, 09:01:54
antoniap
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit

Exemplul personal este mai valoros decat orice predica. Simple discutii cu cei in cauza, fara un scop anume, ii pot aprinde in sufletul acestuia acea scanteie divina care sa se transforme chiar intr-o flacara si sa nu se mai stinga niciodata. De obicei, in astfel de situatii, spun sfintii sa vorbim cu Dumezeu despre cei pe care vrem sa-i aducem credinta, adica sa ne rugam pentru ei. Apoi, pe masura ce interesul lor sporeste, le putem da sa citeasca anumite carti pentru a se putea convinge singuri.

Ideal este sa avem noi insine o credinta puternica si sa ne rugam cu lacrimi pentru persoana respectiva. Cunosc mai multe crestine care s-au rugat insistent si si-au adus sotii la credinta. Nu trebuie sa deznadajduim, ci trebuie sa constientizam ca nu este un lucru usor ca o persoana sa treaca de sub influenta celui rau sub influenta divina.

Acest lucru nici nu-l putem face singuri, decat cu ajutorul lui Dumnezeu. Sa ne gandim ca exista oameni cazuti in pacate mari, impatimiti si demonizati. In astfel de cazuri, trebuie sa ne verificam puterile, caci asa cum sta scris ,,acest neam de demoni nu iese decat cu rugaciune si cu post." Am citat din memorie din Noul Testament.

Cu cat ducem noi insine o viata mi apropiata de voia lui Dumnezeu, cu atat sunt mai multe sanse ca exemplul nostru sa fie copiat pur si simplu de catre cei din jur. Iar Dumnezeu este asa cum ni-L prezinta Noul Testament: samarinean milostiv, dar si un drept judecator care la sfarsitul acestei vieti pamantesti ne va intreba cata importanta am acordat poruncilor divine.

Dumnezeu, ca orice imparat, a lasat in Imparatia Sa o ordine si a stabilit niste legi. Nu poate veni omul sa ia numai aspectele care-i convin. Caci niciun imparat lumesc n-ar suporta sa traim fara sa ne platim impozitele si fara sa tinem seama de legile pe care le-a stabilit in imparatia sa. Deci, cine-L cauta pe Dumnezeu trebuie sa tina seama si de marea bunatate a sa, dar si de poruncile Lui.
Reply With Quote