[cristiboss56]

În sfârşit, biruitoare, forţa dragostei i-a frânt / Preţiosul albastru, vasul trupului ei sfânt, / Şi-adormi Neprihănita într-un somn de pace lin, / Făra lacrimi de durere, fără vaiet şi suspin. / Clipa morţii fără moarte numai Îngerii-o ştiură / Coborând ca să-i culeagă, cu sfială, de pe gură , / Cea din urmă respirare, şi-nchizându-i sub pleoape / Chipul lumii trecătoare, ei se strâng tot mai aproape / Lângă ea în cercuri dese, uluiţi , ei stau de strajă, / Şi văzându-i Adormirea , sunt cuprinşi de-atâta vrajă, / C-ar dori acum să guste, de-ar putea , şi ei din moarte, / Bucuroşi să se cunune cu aceeaşi sfântă soarte.