,Că bărbatul nu este dator să-şi acopere capul, chipul şi slava lui Dumnezeu fiind (1 Cor. 11, 7). Aceasta este o altă pricină. Nu trebuie a-şi acoperi capul nu numai fiindcă are de cap pe Hristos, zice, ci şi pentru că stăpâneşte pe femeie. Stăpânitorul trebuie a avea cu sine simvolul stăpânirii când se înfăţişează înaintea împăratului. Deci cum nimeni dintre stăpânitori (arhonzi) nu ar cuteza a se înfăţişa înaintea celui ce poartă diademă fără cingătoare şi fără hlamidă, tot aşa şi tu fără simvolurile stăpânirii, care sunt de a nu-ţi acoperi capul şi de a nu avea păr lung, să nu te rogi la Dumnezeu, ca să nu te batjocoreşti nici pe tine, şi nici pe cel ce te-a cinstit. Acelaşi lucru s-ar putea zice şi de femeie, fiindcă şi dânsa se batjocoreşte când nu poartă cu sine simvolurile supunerii. Iar femeia, zice, este slava bărbatului. Deci stăpânirea bărbatului este firească. Apoi fiindcă a hotărât, el pune iarăşi alte pricini, ducându-se până la întâia zidire şi zicând astfel: Că nu este bărbatul din femeie, ci femeia din bărbat (1 Cor. 11, 8). Dar dacă a fi din cineva, aceasta este slava celui din care este, apoi cu atât mai mult când este icoană sau chip. Că nu s-a zidit bărbatul pentru femeie, ci femeia pentru bărbat (1 Cor. 11, 9). Iată aici a doua întâietate a bărbatului, sau mai bine zis, şi a treia, şi a patra. Întâia, că Hristos este capul nostru al bărbaţilor, iar noi cap femeii; a doua, că noi suntem slava lui Dumnezeu, iar femeia este slava noastră; a treia, că nu noi suntem din femeie, ci femeia din noi; a patra, că nu noi suntem făcuţi pentru femeie, ci femeia pentru noi.” (Comentariile sau Tâlcuirea Epistolei întâi către Corinteni, omilia XXVI, p. 273)
[COLOR=#FF00FF]
[/COLOR]
[COLOR=#FF00FF]BĂRBĂŢIA (adevărata bărbăţie)[/COLOR]
,,[COLOR=#339966]Să nu îmi arăţi că cineva este bărbat din aceea că poartă veştminte bărbăteşti şi centură, nici din faptul că se poartă cu autoritate şi înfricoşare acasă, ci vădeşte-mi că este bărbat din mintea lui cea iubitoare de înţelepciune, din aceea că îşi ţine din scurt patimile, că biruie bolile sufletului său, că îşi cârmuieşte şi este stăpân în casa lăuntrică a inimii şi nu se lasă dus încoace şi-ncolo de gândurile cele fără de rânduială. Acest lucru îl face mai cu seamă bărbat. Iar dacă se ţine de beţii şi de orgii şi îşi pierde toată ziulica în ospeţe şi jocuri şi discuţii la un pahar cu vin şi se face, sub tirania patimii, mai moale decât orice ceară, cum mai poţi să-l numeşti pe unul ca acesta bărbat, de vreme ce este prins cu totul şi rob vândut, dedându-se la toate patimile? Pe un astfel de om cu apucături femeieşti şi molatic şi iubitor de desfătări, călcat în picioare de toţi, oare mai este cu putinţă să-l pui în ceata bărbaţilor?[/COLOR] Sau nu ştiţi că lupta şi războirea noastră nu este cu oameni de o fire cu noi, ci cu puterile cele nevăzute, cu armiile demonilor, după fericitul Pavel? Că zice el: Lupta noastră nu este împotriva sângelui şi a cărnii, ci împotriva începătoriilor şi a stăpâniilor (Efes., 6, 12).
Acest lucru ţine mai cu seamă de bărbat. Însă cel ce se împodobeşte, dar nu e plin de elan, cel ce se înfrumuseţează, dar este lipsit de bărbăţie, cum să stea în ceata de bătaie? Sau cum să fie numit bărbat un om cu o dispoziţie lăuntrică mai moale decât orice femeie? Tot aşa, după cum pe acesta nu l-aş numi bărbat, ci mai muieratic decât o femeie, la fel şi o femeie plină de bărbăţie poate fi mai tare decât orice bărbat, dacă mânuie armele cele duhovniceşti şi îmbracă platoşa dreptăţii, dacă îşi ia coiful mântuirii şi îşi pune în faţă scutul credinţei, dacă se încinge cu cingătoarea adevărului şi ia sabia Duhului. Una ca aceasta, care străluceşte înveşmântată cu armele, să stea în ceata de luptă. Căci este mai presus decât cerurile în cugetul ei şi împrăştie oştile demonilor şi nimiceşte tirania diavolului, alungă patimile şi după ea rămân mai multe cadavre decât de pe urma războaielor, nu cadavre ale oamenilor, ci ale gândurilor necuviincioase.” (Omilia aceluiaşi, rostită în biserica Sfintei Irina, despre râvna celor prezenţi la biserică şi despre uşurătatea celor care lipsesc şi despre cântare; şi că firea nu este pricină s-o oprească pe femeie de a apuca pe calea virtuţii, în vol. Cateheze maritale, pp. 77-78)