Nu am negat faptul ca masturbarea ajunsa la obisnuinta n-ar reprezenta o anomalie,este normal ca este ceva nefiresc,ca atare,cel care o adopta simte de la sine acest lucru si probabil "lupta" cu pacatul in speranta ca va scapa de el.Si ar trebui sa ne marturiseasca adolescentii(baieti,de regula)cat isi canalizeaza acestia energia spre activitatile pe care le-ai amintit,sau cat de bine reusesc acestia sa-si ignore pornirile pubertatii.Sau cat fac acestia diferenta intre pacatul ca si credinta in nerealizarea lui,sau greseala care se opune unor principii conforme varstei lor.Crede-ma,daca ar fi sa ma exprim dupa parerile personale cu privire la acest aspect ar insemna sa fiu foarte nemiloasa,asa cum am fost cu sotul meu la-nceput,cand nu eram decat o ratacita printre legile nestiute ale vietii intime.Dar,efectiv,nu pot sa nu vad viata cu intelegere in functie de atatea laturi cu care ea isi face loc in diversitate.
|