[cristiboss56]

Sfântul Ioan spune că iudeii n-au primit pe Mântuitorul Iisus Hristos pentru că n-au voit şi deci "înainte ştiinţa lui Dumnezeu n-a fost cauza neascultării iudeilor şi a căderii lui Iuda ". Dimpotrivă, vestindu-le prin prooroci cele ce urmau să se întâmple cu ei , în virtutea preştiinţei Sale, a căutat să-i salveze din rătăcirea lor, avertizându-i mai dinainte, aşa cum doctorul caută prin toate mijloacele să salveze pe bolnav, cu toate că moartea, pe care nu el o determină, este iminentă. Dar nu numai evenimentele legate de istoria poporului evreu, ci întreaga istorie a omului poartă amprenta preştiinţei lui Dumnezeu, pe de o parte, iar pe de altă parte, a libertăţii de voinţă a oamenilor ( pe care o amintea Sofia mai sus ), începând chiar cu momentul alungării lui Adam din rai. Cunoaşterea Lui nefiind dependentă de timp, El vede faptele noastre viitoare ca şi cum ar fi prezente şi fără a anula libertatea celui care săvârşeşte.
In legătură cu preştiinţa lui Dumnezeu şi responsabilitatea faptelor omului în această viaţă, o problemă mai greu de înţeles este aceea că oamenii păcătoşi vor rămâne definitiv departe de Dumnezeu, ceea ce înseamnă că Dumnezeu îi va uita în veşnicie. Acest lucru este posibil pentru că, în preştiinţa Sa, El ţine seama de libertatea făpturilor raţionale şi a inclus faptul că orice ar face El în viitor, ele vor respinge în mod liber întoarcerea. De aceea, El îi vede separaţi cu voinţa definitiv de El. Ereticilor care credeau în existenţa lui Dumnezeu, dar nu puteau crede în veşnicia pedepselor iadului. Sfântul Ioan Gură de Aur le zice : Cum ? Desfrnaţii şi preacurvarii şi cei ce au făcut mii de rele, se vor învrednicii de bucurie şi fericire ? Pavel să fie impreună cu Nero, diavolul cu Pavel ? Cei care vor merge la osânda veşnică nu-şi pun în mod real problema să vrea să se mântuiască si nu simt niciodată chinul determinat de teama de a fi osândit pentru veşnicie. Chiar şi numai a simţi acest chin, este dovada că vor să se mântuiască şi s-ar mântui. Cu alte cuvinte , întrucât voinţa lui Dumnezeu pentru mântuirea tuturor este implicată potenţial în firea lor, aşezată de la început de Dumnezeu, mântuirea oamenilor depinde şi de propria lor voinţă. În acest sens , Sf. Ioan Gură de Aur scrie : " dacă ar fi depins numai de El , toţi oamenii s-ar mântui şi ar fi venit la cunoştinţa adevărului. Dacă ar fi depins numai de Dumnezeu, nu ar fi fost grade diferite de cinste, căci Dumnezeu i-a făcut pe toţi şi Se îngrijeşte de toţi ".