[idita60]

Mai întâi, Sfântul Apostol Pavel se adresează celor tari în credinţă (în I Cor. cap. 8, 9 şi 10,1-13), care au cunoştinţa dar, confirmându-le cunoştinţa, le atrage atenţia că iubirea – şi nu cunoştinţa – este cea care trebuie să le normeze comportamentul. Cunoştinţa îi poate semeţi, aşadar mai degrabă să se înfrâneze, decât libertatea lor de comportament să fie pricină de smintire pentru cei slabi în credinţă. Pentru a preveni o eventuală obiecţie a acestora, cum că face din slaba cunoştinţă a unora lanţ pentru raţiunea lor, apostolul face o digresiune, în cap. 9 şi 10, 1-13, în care se dă pe sine ca exemplu de renunţare.
În al doilea rând, Sfântul Apostol Pavel se adresează extremei laxiştilor (I Cor.10,14-24), acei credincioşi din rândul celor tari în credinţă care nu doar consumau simplu alimentele jertfite idolilor, în particular sau „şezând la masă în templul idolilor” (I Cor. 8,10), ci participau la ritualurile păgâne de sacrificare, uneori poate cu ostentaţie. Acestora la interzice să mai participe la ritualurile păgâne, scriindu-le „iubiţii mei, fugiţi de închinarea la idoli” şi, pentru a veni în preîntâmpinarea ripostei acestora că închinarea la idoli nu reprezintă ceva, adaugă „Ca unor înţelepţi vă vorbesc. Judecaţi voi înşivă ce vă spun” şi prezintă paralela dintre jertfa euharistică şi libaţiunile şi sacrificiile păgâne, concluzionând: „Nu puteţi să beţi paharul Domnului şi paharul idolilor; nu puteţi să vă împărtăşiţi din masa Domnului şi din masa demonilor” (I Cot. 10, 21), precizând din nou că am dobândit libertatea harului, dar nu orice libertate este ziditoare: „toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate zidesc” (I Cor. 8,23).
În al treilea rând, Sfântul Apostol Pavel se adresează extremei fanaticilor (I Cor. 10, 25-31), acei credincioşi dintre cei slabi în credinţă care introduseseră ca normative de comportament în viaţa de zi cu zi interzicerea consumului de alimente închinate idolilor, osândind pe cei care le mai consumau. Apostolul limitează atitudinea acestora de a se face osânditori ai libertăţii conştiinţei celorlalţi şi de a stabili ei normativele de comportament, făcând precizări cu caracter practic despre faptul că se pot consuma aceste alimente în particular şi modul în care se pot consuma.
Ca o concluzie la scrierea ziditoare, plină de iubire şi duh de pace a apostolului, redau un comentariu la acest text din Viaţa şi operele Sf. Apostol Pavel, o traducere în limba română a patriarhului Nicodim, publicată în 1942 la Mânăstirea Neamţ: „E cu totul limpede că toate simpatiile apostolului Pavel teoretic erau cu cei tari, deşi el se pare că simte ceva de felul unei înclinaţiuni practice spre partea ascetismului. El nici într-un chip nu aprobă libertinajul trufaş, obraznic şi ofensator. Până la un anumit grad trebuie să fie respectate şi prejudiciile, chiar şi prejudiciile absurde şi fanatice şi ar fi un grosolan egoism şi o nedreptate de prisos a-i învenina. Afară de asta ar fi nedrept să le dea exemplu de siluire contra celui ce-i tulbură conştiinţa. Dar când această tulburare şi acest fanatism al celor slabi au devenit la rândul lor îndrăzneţe, atunci, cum perfect convine ap. Pavel, ei trebuie înfrânaţi şi potoliţi, ca slăbiciunea să nu pună lege pentru putere. Altceva este a îngădui pe cei slabi şi alta a le da voie să se poarte tiranic cu ceilalţi. Neştiinţa lor nu trebuie să devină hotar pentru ştiinţa adevărată… În lucrurile unde, prin o mică indulgenţă şi abnegaţiune poate fi înlăturată tulburarea, acolo cei tari trebui să cedeze şi să se mărginească în drepturile lor; dar în ceea ce s-ar atinge de practica de toate zilele, ca de pildă cumpărările de carne în piaţă sau de primirea invitaţiunilor obişnuite, acolo neputincioşii nu trebuie să devină îndrăzneţi sau să caute a predomina. Unii, fără îndoială, ar putea să se exprime dezaprobativ relativ de aceste cedări. Ei ar putea acuza pe ap. Pavel, cum au învinuit ei şi pe Petru, de violarea groaznicei legi din Sinai. Ei l-ar putea numi „nelegiuit” sau cu alt nume oarecare jignitor, cum ar voi; dar el nu-i un astfel de om, încât să-l poţi speria cu aceasta sau să-l faci să renunţe la un principiu limpede şi adevărat printr-o gălăgie unanimă, dar absurdă” .
Revenind la chestiunea zilei, problema închinării implicite la diavol prin acceptarea lui 666 pe actul de identitate este analogă problemei închinării implicite la diavol prin consumul de alimente închinate idolilor.
Am făcut această reflecţie deoarece cercetarea mai atentă şi nepătimaşă a izvoarelor tradiţiei ne va ajuta să discernem calea ortodoxă între extreme. Doar astfel ne vom manifesta în mod autentic ortodox în societate şi în raport cu statul. Pentru aceasta va trebui mai întâi să ne judecăm pe noi înşine dacă ne aflăm pe calea împărătească sau pe una extremă, judecându-ne, însă, după cuvântul apostolului: „Fericit este cel ce nu se judecă pe sine în ceea ce aprobă!” (Rom. 14,15).