În prealabil postat de Callisto

Problema mea personala insa,sper sa nu plictisesc pe nimeni, e ca nici stiinta, nici religia si nici alte ramuri si ramurici nu pot raspunde la intrebarea pe care o consider cea mai angoasanta : pentru ce exista ceea ce exista, si existenta in acceptiunea mea nu inseamna Jupiter, H2O, pisica tolanita sau copacul inflorit, ci constiinta de sine. Noi oamenii care luam seama de ceea ce ne inconjoara si de ceea ce e non-palpabil, de ce suntem pana la urma? Stiinta zice ca nu asta e scopul ei; existam pentru ca existam, iar crestinismul spune ca Dumnezeu ne-a lasat pe aici din iubire. dar cand vezi cum ne agitam pe aici, intr-o perpetua oscilare intre fericire si nefericire, ca niste "imbecili viermi de pamant " ( nu eu, Pascal a zis-o, si mi-a placut), nu pot sa vad deloc unde e iubirea. In esenta, nimeni nu poate defini fericirea si nu se poate proclama pana la maduva fericit, poate cel mult implinit In sfarsit...