da, clar, evident, fara durere, fara suferinta, ar fi fost mult mai putin probabil sa ne intoarcem si sa ne apropiem de Dumnezeu. clar ca toate durerile ne sunt date spre indreptare, si, nu din mandrie, ci cu bucuria credintei o spun: ferice de noi cei ce intelegem asta! ( pentru ca sunt prea multi cei ce sufera, dar nici prin cap nu le trece sa-l cheme pe Dumnezeu in ajutor, din pacate) .
si eu cred ca o parte destul de mare a durerii provine din mandrie, din orgoliu ranit. dar ce ne facem cu dorul? cu durerea aproape fizica data de lipsa persoanei iubite?
nu prea cred in varianta " lasa ca e plina lumea de baieti, o sa gasesti altul mai bun" ( vorbele pe care le spune toata lumea) . nu ca nu as gasi pe cineva mai bun, care sa ma iubeasca mai mult... poate ca s-ar gasi. dar ar fi prea simplu, prea nemeritat parca... unde ar fi stradania mea?
|