Două lucruri atrag imediat atenția în postarea precedentă:
1. Centrul spiritual al creștinilor pucioși nu mai este strămoșeasca biserică, ci "templul". Pentru cei care sunt tentați să facă instinctiv unele analogii poetice (templu-biserică monumentală) este bine să precizăm că "templul" pucioșilor nu este o biserică, ci este clădirea cu etaj construită de creștini ca locuință stabilă pentru Verginica și familia sa (două fete înfiate de la Maria, sora sa, apoi ginrii acestora și copiii lor) după ce căsuța Verginicăi de la Maluri a fost surpată odată cu alunecările de pământ. Este o dovadă concretă a depărtării pucioșilor de biserica tradițională: pentru ei "templul" pucios valorează mai mult decât o biserică.
2. Se practica pe vremea aceea o abandonare a copiilor de creștini pe mâna "comunității". În realitate, copiii erau "înfiați" (la modul subiectiv) și crescuți în familii diferite, urmărindu-se cu precădere distrugerea sentimentelor de dragoste și responsabilitate filială, ruperea legăturilor de sânge dintre creștini. Cei care nu reușeau să se despartă de copiii lor erau disprețuiți ca niște netrebnici , care "stau în sângele lor". Copiii erau privați de educația școlară și deveneau dependenți de bunăvoința și responsabilitatea (atâta câtă era) altor persoane. Adesea, din aceste dureroase despărțiri se ajungea treptat la suferințe insuportabile, care duceau la revendicarea copiilor abandonați de către părinți. Este cazul lui Turculeț, care cere disperat să i se dea fiul înapoi, dar este întâmpinat cu amenințări.
|