Citat:
În prealabil postat de Traditie1
Mirela, ce spui tu e exact prejudecata de care vorbeam. Nu trebuie sa dam cezarului ceva aici, nu e o datorie morala sa ascultam de stiinta si medicina.
Stiinta contemporana se bazeaza pe cercetarea empirica a lumii materiale ori aceasta cercetare si concluziile ei nu fac referire la Dumnezeu, nu Il vad pe El ca si cauza a fenomenelor din natura. Atat timp cat stiinta nu a clarificat relatia dintre actul creatiei lumii si intercauzalitatea fenomenelor din natura, adica sa spuna ce a facut si unde intervine Dumnezeu si ce se desfasoara la intamplare, ea este o sursa de confuzie si intr-o masura o impostoare.
O carte de fizica ar trebui sa inceapa cu "Dumnezeu a creat lumea din nimic..." iar una de medicina "Dumnezeu a creat omul din pamant si a suflat suflare de viata in el..."
Increderea in stiinta a inlocuit la omul contemporan increderea in Dumnezeu pentru ca treptat, incepand cu secolul 19 (sau 18) in scoli si in diversele publicatii a fost tot mai putin prezentat Dumnezeu ca si creator al lumii ajungand ca acum Dumnezeu sa fie un fel de ipoteza. A fost un proces lent si insesizabil de schimbare a mintilor. Omul epocii premoderne era profund religios, daca citesti scrieri din secolul 18 sau mai vechi observi ca omul acelor epoci era diferit de cel contemporan, el nu traia (in conceptia lui) intr-un spatiu material infinit populat de galaxii ci, ca sa zic asa intr-un decor creat de Dumnezeu pentru om. Era alt mod de a percepe existenta.
|
Este adevarat ca stiinta moderna porneste de la premisa ca lumea este un sistem inchis (despartit de Dumnezue, sau pur si simplu fara Dumnezeu) si o analizeaza ca atare. De aceea, prin aceasta premisa, s-a despartit de teoliogie in Renastere si mai ales in secolele care au urmat.
Dar totusi, eu cred ca stiinta este o modalitate de cunoastere chiar daca nu il recunoaste pe Dumnezeu sau legatura lui cu lumea. Limitata, dar din moment ce da rezultate, este clar ca este o forma de cunoastere totusi.
De ce sa nu ne folosim de rezultate daca ele exista?
Daca e pe asa, atunci sa stingem lumina electrica, sa ne intoarcem la lumanare. Sa aruncam frigiderul, sa punem mancarea in pivnita (daca avem; cu pericolele de rigoare). Sa renuntam la aragaz, sa gatim la foc de lemne (cu consecintele stiute pentru despaduriure etc); la masina de spalat si la apa curenta sa spalam la rau, iar noi sa ne spalam in lighian. Si de ce nu, si la calculator, si sa nu mai avem placerea de a avea acest schimb de idei intre noi. Nu?
Cand esti crestin tu stii ca Dumnezeu a facut lumea din nimic, si tot El a facut si mintea omului capabila sa nascoceasca atatea lucruri. Stibsi ca Dumnezeu este prezent in lume prin energiile necreate, si prin toata lucrarea Sa nevazuta. Nu este nevoie sa-ti spuna asta un om de stiinta.. El se ocupa de parcela lui. De altfel sunt si oameni de stiinta crestini.
Asa si cu medicina. Atunci, daca medicina este iluzorie, sa nu ne mai tratam de nimic. Sa murim de ciuma, de holera, ba chiar si de o banala raceala (ca de, penicilina e inventie moderna). Sa ne rugam pentru bolnavi (sa nu uitam ca asta faceau si stramosii nostri, insa mortalitatea era mult mai mare ca acum; ne-am asuma acest risc cand ne este copilul nou nascut bolnav, de exemplu?)
Psihanaliza poate fi si buna, si nu toti psihanalistii recomanda exclusiv medicamente si electrosocuri. Sunt psihanalisti care asculta omul si ii trateaza sufletul, il ajuta sa vada el ce nu merge. Sa caute mai departe. Psihanalistii nu inlocuiesc bineinteles duhovnicii, dar ii pot complecta, pentru cazuri clare de boala in orice caz.
Am cunoscut un caz al unei doamne care avea probabil schizofrenie (sau in orice caz o boala psihica cu halucinatii) si nu recunoastea, credea ca are viziuni, tot asa, se ducea numai la preot, care nu mai stia ce sa faca cu ea; o rimitea la doctor insa ea nu vroia sa auda. Pana la urma doamna respectiva a fost indignata ca preotul nu-i recunostea 'viziunile' despre asazisele pacate ale tuturor membrilor parohiei, si a plecat (dupa ce mai intai a atacat fizic pe unul din acei membri, zicand ca stie ea ca are pacate ascunse grave).
Ma gandesc ca e foarte important sa recunosti ca esti bolnav ca sa ai sansa sa te vindeci. De altfel este una din frazele cheie ale psihanalistului C.G.Jung: Constientizarea este jumatate din vindecare (sau cam asa ceva). Se potriveste bine cu conceptia crestina despre pacat - singura cale de a te vindeca de el este sa iti dai ai intai seama ca esti pacator (fiul ratacitor: mai intai s-a scuturat si si-a dat seama in ce mocirla se afla, pe urma s-a ridicat si s-a intors la tatal). Deci asta ar fi primul pas pt acea doamna.. sa accepte ca e bolnava. Greu.. Poate prin rugaciunea sotului?