Salutare! Ma bucur sa vad ca discutati deschis, am citit toate parerile de pe acest topic si am fost si putin intristat cand am citit unele opinii. Sunt de acord sa dati sfaturi celor aflati in confuzii, slabiciuni si neputinte, insa acestea trebuiesc facute cu intelegere fata de celalalt si fara sa judecam, caci in smerenie trebuie sa ajutam pe cel care greseste. De o mie de ori mai mult folos ar aduce daca ne-am ruga lui Hristos pt cei din jurul nostru, cu atat mai mult pt cei care ii cunoastem sau ne sunt apropiati, iar pacatele lor sa le consideram ca si ale noastre, caci cu nimic mai presus nu suntem fata de un pacatos inrait si sa ne consideram mai mici decat toti. Sa luam aminte ca unii sfinti, nu numai ca isi iubeau prigonitorii, dar ei ajungeau sa se roage chiar si pentru dracii care ii ispiteau neincetat cu cele lumesti; desi fiind foarte sporiti duhovniceste si traind dupa placul Domnului, ei se considerau vrednici doar de osanda iadului. Asa ca noi oamenii nu suntem indreptatiti cu nici un merit in fata Domunului, si orice am face bun pe acest pamant, inca Ii suntem datornici, iar cu toate acestea El tot ne-a iubit si ne-a oferit sansa de a mosteni un loc in Imparatia Sa. Oricum, e bine sa vad ca ati pus in discutie pacatul malahiei, chiar daca altii nu il considera pacat, noi trebuie doar sa spunem Adevarul si in rest sa-i lasam pe fiecare sa ia ce decizie vrea pe propria raspundere. Va multumesc pt atentie. Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi pacatosii!
|