[cristiboss56]

Mai cam în toate ne asemănăm slăbănoguli, numai că, în locul neputinţei trupeşti, avem o infirmitate infinit mai mare : aceea de a nu- L recunoaşte şi de a nu-I cere ajutorul lui Dumnezeu. Cunoaştem ricurile, ştim primejdiile, conştientizăm efectele negative ale bolilor sufleteşti. Dar ce facem pentru a le trata ? Uneori, nu facem nimic, iar acest lucru e grav, pentru că putem pierde fericirea veşnică. Atunci intervine strigătul de îndreptare, un strigăt al conştinţei noastre. Despre acest strigăt , atenţionare a propriei conştinţe, am vorbit pe alt topic, unde am arătat, conform invăţăturilor Sf. Părinţi, că vorbirea şi legătura noastră neântreruptă cu Dumnezeu se realizează la nivelul conştinţei fierăruia dintre noi. Doamne fereşte de întreruperea acestei legături, sau cum se mai spune , de adormirea conştinţei. Atenţionaţi şi povăţuiţi de El, dobândim curajul de a ne mărturisi neputinţa cauzată de păca şi primim medicamentul care vindecă orice boală sufletească : Sfânta Euharistie. Aşa să ne ajute Dumnezeu ! +