Citat:
În prealabil postat de cristiboss56
Da Ory, mai avem multe de învățat , dar și multe s-au schimbat în bine în acest sens. Cel puțin orașul ăsta în care m-am născut și pe care nu l-am suportat din multe puncte de vedere, este mult mai curat și mult mai civilizat comparativ cu anii ce au trecut. Lucrurile , din acest punct de vedere, se îndreaptă în bine și asta îmi dă speranță în acest sens .
|
Nici intr-o tara schimbarile nu au survenit peste noapte.
Totul se construieste, insa pentru orice trebuie timp.
In Romania s-a construit foarte mult, s-au schimbat multe, iar altele au ramas la fel.
E adevarat.
Totul cere timp.
Pina si Dumnezeu a ceeat lumea in 6 zile, deci hai sa nu ne grabim.
Nu uitati ca pe vremea lui Ceausescu, se cumparau pufuleti sau pufarini, azi se poate cumpara orice.
Mult e vinovat guvernul, ca salariile (multe din ele) au ramas mici, iar preturile sint strigatoare la cer, in comparatie cu veniturile.
Oamenii totusi, supravietuiesc, stiu deci sa fie gospodari.
Este de admirat.
Civilizatie?
Pai cine o vrea, o are, ca doar exista mass media acuma, internet, presa etc, si se poate vedea.
Cine nu vrea sa se schimbe, pai nu se va schimba si asta nu face din Romania o tara mai putin civilizata.
Nu se poate lua in considerare doar un mic procentaj care totusi nu reprezinta majoritatea.
Cristi are dreptate.
Trebuie privit pozitiv, si vazute cu ochi buni schimbarile in bine care totusi s-au produs, exista.
La fel insa unde creste flaorea cea frumoasa, creste si buruiana, deci trebuie facuta curatenie, si asta cere timp, rabdare si efort.