Intr-o perioada foarte grea a vietii mele, am cedat insistentelor vecinilor mei, care erau baptisti, de a merge la adunarea lor. Mai aveam putin si aplaudam, ca la spectacol. Asta am vazut eu acolo, spectacol literar-artistic, nu slujba. Nu se compara ceea ce tin ei acolo cu slujba din biserica mea ortodoxa! Nu sunt in masura sa judec eu pe cineva, dar pentru mine nu a insemnat nimic acea adunare, ba cred ca le-am mai facut si paguba, inchinandu-ma in casa lor de rugaciune. Am fost de vreo trei ori, apoi nu am mai mers si nu as mai merge. Nu am ce cauta acolo, nu acolo e locul meu. Regret ca am mers, poate ca trebuia sa trec pe acolo ca sa apreciez ceea ce am primit de la parintii si nasii mei.
Fratele meu a trecut de la ortodoxie la penticostali, urmare casatoriei. A murit acum cativa ani: atunci cand penticostalii au venit acas la el sa se roage pentru sanatatea lui, cat si la serviciul (ca nu pot sa-i spun slujba, pentru ca nu seamana cu ceea ce stiu eu ca se face la ortodocsi) de inmormantare, eu m-am rugat in felul meu, inchinandu-ma cu semnul Sfintei Cruci. De asemenea ii trec in pomelnicele pe care le dau la biserica, dar pe un bilet separat unde mentionez ca erau penticostali si la urma scriu "daca pot fi pomeniti", iar parintele care citeste pomelnicele stie dansul daca este ingaduit sau nu si face asa cum trebuie, doar. Mie mi se pare normal sa-mi amintesc de ei atunci cand pomenesc ceilalti raposati din neamul meu. Am inteles ca nepotului meu nu-i placea cest lucru mi-a zis "ca la noi nu se face asa", el sa faca cum crede de cuviinta, eu fac cum am invatat de la mama mea si cum stiu eu ca e bine.