Surorile tatalui meu fac parte din cultul penticostal. Toata viata s-au chinuit sa-l atraga si pe tatal meu in religia lor, dar nu au reusit. Cand eram mai mica, tatal meu m-a luat si pe mine la una din adunarile lor. Inca de mica ma duceam la biserica, asa ca pentru mine a fost ca un sacrilegiu faptul ca m-am dus, dar n-am vrut sa-l supar pe tatal meu. Bineinteles ca nu mi-a placut, am vrut tot timpul sa ma inchin, desi stiam ca ei nu se inchina. A fost o experienta neplacuta, pentru ca nu m-am simtit bine. De-abia asteptam sa se termine si sa plec.
Tin minte ca atunci cand a murit tatal meu, ei au venit la inmormantare si ne-au spus ca : "ce pacat ca tatal tau nu s-a pocait si nu s-a mantuit". Erau indignati de faptul ca el s-a spovedit si s-a impartasit inainte sa moara, pentru ca ne ziceau ca nu ii este de nici un folos si ne priveau cu mila. Dar pentru noi a fost o bucurie mare pentru ca el s-a intors la Dumnezeu in ultimul ceas si asta a fost cea mai mare minune din viata noastra.
__________________
Si-mi pare atat de rau ca se mai poate,
Gasi atata vreme pentru ura,
Cand viata nu-i decat o picatura,
Intre minutul acesta care bate ... si celalalt.
Si-mi pare neinteles si trist,
Ca nu privim la cer mai des,
Ca nu culegem flori si nu iubim,
Noi, cei care asa de repede murim.
http://pensiuneaverasilivia.wordpress.com/