Uite cum invata catolicii despre meditatie:
ascultare tăcută, respectuoasă şi primire ascultătoare a cuvântului lui Dumnezeu, în vederea conformării întregii vieţi proprii cu acest cuvânt;
a fi şi a sta cu Dumnezeu: "Rămâneţi în mine şi eu în voi. După cum mlădiţa nu poate aduce rod de la sine dacă nu rămâne în viţă, tot la fel nici voi" (In 15,4);
"menită pentru obţinerea virtuţii şi a iubirii lui Dumnezeu şi nu pentru dobândirea ştiinţei în general sau a unei dispoziţii psihologice deosebite" (Sfântul Francisc de Sales, Introduction ŕ la vie dévote, Filotea, II, V);
"a reflecta asupra vreunui adevăr al credinţei, pentru a-l crede cu convingere mai mare, a-l iubi ca pe o valoare atrăgătoare şi concretă, a-l practica cu ajutorul Duhului Sfânt. Este vorba de o cunoaştere iubitoare. Implică reflecţie, iubire şi propunere practică.VALOAREA SA NU CONSTA IN A GANDI MULT CI IN A IUBI MULT" (CEI, nr. 996).
Nu stiu voi dar eu nu vad aici nimic contrar luptei cu gandurile. Lupta cu gandurile nu cred ca inseamna a starpi orice gand, caci dumnezeu ne-a dat mintea, si Isus a spus sa-L iubim pe Dumnezeu "din tot cugetul". Deci lupta cu gandurile inseamna lupta cu imprastierea mintii si aducerea ei la Dumnezeu. Nu e asa?
Dar daca e asa, cu ce contrazice meditatia aceasta lupta?
|