[mariamargareta]

[SIZE=4]Niciuna din supoziţiile arhiereului Irineu (de fapt, ele erau panegirice ale unor “proorocii” ce-i fuseseră servite cu dibăcie de liderii pucioşi) nu s-a împlinit.Regele a revenit în ţară, ce-i drept, dar nu la cârma ţării ca rege, ci ca simplu cetăţean. Dumnezeu a avut om, aşadar, dar “a uitat” să-l umple de har, şi “a uitat” să facă şi “întorsătura”. Aşa că, de îmbătrânit, regele a continuat să tot îmbătrânească, dar cu înţelepciunea şi cu evlavia şi cu frumuseţea fizică a bătut pasul pe loc. Cu greu i s-au recunoscut nişte drepturi şi i s-a restituit o mică parte din onorurile ce i se cuveneau. Biserica Ortodoxă, cea care l-a uns rege, încă nu şi-a regăsit curajul să-l pomenească în ecteniile ei, aşa cum s-ar cuveni de drept, preferând să respecte obedientă statutul obnubilat pe care autorităţile civile i l-au rezervat “ex-regelui”. Cât priveşte cetăţenii români, nu sunt prea numeroşi cei care l-ar vrea din nou pe rege la cârma ţării. Simţind că i se apropie sfârşitul, regele Mihai a făcut singura mişcare înţeleaptă care mai era cu putinţă, denunţând legea salică şi creând astfel o posibilitate teoretică pentru fiica sa Margareta ca să urce cândva, într-un viitor improbabil, pe tronul uzurpat de comunişti din 1947 şi până astăzi. Cu toate acestea, reinstaurarea iminentă a regalităţii, profeţită cu mult entuziasm şi în mod insistent în “Cuvântul de la Pucioasa”, s-a dovedit a fi o mare cacealma, adică o proorocie care nici nu s-a împlinit, şi nici nu mai are şanse reale ca să se împlinească vreodată. [/SIZE]
[SIZE=4][COLOR=blue]Liderii pucioşi[/COLOR], văzând că această “proorocie” despre reinstaurarea monarhiei nu s-a mai împlinit, ce şi-au zis ei în sfat de taină? Ia să “corectăm” noi “proorocia” asta care nu s-a mai împlinit. S-o împlinim noi! Zis şi făcut. Cu prilejul scoaterii unei noi ediţii a cărţii “[COLOR=blue]Cuvântul lui Dumnezeu[/COLOR]”, ei şi-au permis să-l “corecteze” pe vlădica Irineu, care greşise şi el, săracul, când şi-a dat cu presupusul, ca tot omul care greşeşte! Aşa că i-au şters expresia compromiţătoare [COLOR=blue]la cârma ţării, [/COLOR]şi au înlocuit-o cu cuvântul inofensiv[COLOR=blue] “acasă…”[/COLOR]. Ce a ieşit? Iată ce a ieşit:[/SIZE]

[SIZE=4][COLOR=fuchsia]“Dacă regele vine[/COLOR] [COLOR=blue]acasă...[/COLOR] [COLOR=fuchsia]în termeni duhovniceşti nu există bătrâneţe, sufletul nu îmbătrâneşte[…] Aşa că regele dacă vine, Dumnezeu poate să-l umple de har şi să-i sporească înţelepciunea pe care o are şi evlavia pe care o are şi frumuseţea fizică pe care o are. Deci, Dumnezeu să facă întorsătura[/COLOR][COLOR=blue],[/COLOR][COLOR=fuchsia] şi apoi Dumnezeu ştie cum va conduce acest popor, însă [/COLOR][COLOR=blue]Î[/COLOR][COLOR=fuchsia]i trebuie om, [/COLOR][COLOR=blue]Î[/COLOR][COLOR=fuchsia]i trebuie omul acela[/COLOR][COLOR=fuchsia]…” [/COLOR](sublin.ns. Citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, Ediţia 2006, pagina 44)[/SIZE]

[SIZE=4]Şi aşa au împlinit [COLOR=blue]liderii pucioşi[/COLOR] dintr-o trăsătură de condei această “proorocie despre restaurarea monarhiei”, proorocie ce fusese preluată şi de arhiereul Irineu ca atare şi inserată cu naivitate în discursul lui din 12 decembrie 1991. Toată lumea ştie că, între timp, regele [COLOR=fuchsia]a venit[/COLOR] [COLOR=blue]acasă[/COLOR]… deci proorocia “cosmetizată” a anului 2006 s-a împlinit, şi încă s-a împlinit cu mai mulţi ani în urmă! [/SIZE]
[SIZE=4]Arhiereul Irineu, conştient pe undeva de riscurile pe care şi le-a asumat din prea mult entuziasm mistic, spunea pe atunci că dacă se va dovedi că a greşit, se va pocăi. Ceea ce a şi făcut destul de repede, în ianuarie 1993, iar Biserica l-a iertat şi l-a păstrat mai departe la sânul ei, căci a văzut că acest arhiereu este om curat şi fără vicleşug, care din prea mare dragoste de Dumnezeu, s-a lăsat viclenit de alţii, care au avut grijă să-i arate întotdeauna numai faţa frumoasă a lucrurilor, ascunzând cu dibăcie orice i-ar fi putut trezi bănuieli. Iar mai târziu, când s-a convins singur de esenţa mistificării, episcopul Irineu n-a ezitat să dea pe faţă cu hotărâre o părere radical diferită, pe care o susţine şi astăzi: tot ceea ce se întâmplă la Pucioasa nu este decât o grosolană mistificare.[/SIZE]
[SIZE=4]Se vor pocăi şi [COLOR=blue]liderii pucioşi [/COLOR]– [COLOR=blue]proorocii mincinoşi[/COLOR], acum, când li se dă pe faţă această mânărie ieftină, această minciună, acest fals intelectual de discursuri şi de documente? Greu de crezut…[/SIZE]
[SIZE=4]Paradoxal, nesinceritatea liderilor pucioşi faţă de arhiereul Irineu se prelungeşte până în zilele noastre, şi se pare că nu cunoaşte margini. Deşi el s-a dezis în mod public de mai multe ori de pucioşi, aceştia continuă să-l folosească mereu ca “stindard”, scoţându-l în faţă ca şi când ar fi ocrotitorul şi mentorul lor, ba mai mult, pomenindu-l la toate slujbele pe care ei le fac, ca pe patriarhul bisericii lor, funcţie cu care nu l-a investit nimeni vreodată, iar Irineu n-a primit-o, n-a recunoscut-o şi n-a practicat-o niciodată! O minciună sfruntată şi un abuz grosolan, dar nu singurul, căci minciunile şi abuzurile sunt specialitatea casei pentru aceşti [COLOR=blue]prooroci mincinoşi[/COLOR] care se consideră a fi “[COLOR=blue]servii lui Dumnezeu[/COLOR]”. Ei ştiu însă că o biserică fără episcop nu este biserică şi de aceea, din dorinţa desperată de legitimitate, preferă o minciună ceva mai credibilă pentru cei neavizaţi, decât o recunoaştere sinceră că sunt buluciţi într-o corabie fără cârmă, gata să se scufunde.[/SIZE]

[SIZE=4]În acest context, “mărturisirea” anacronică la care fac ei apel cu atâta sârg ([COLOR=blue]mărturisirea arhiereului Irineu cum că preoţii Bisericii Noul Ierusalim sunt “aleşi şi unşi de Dumnezeu în chip providenţial şi într-un mod cu totul excepţional, depăşind legile firii”, mărturisire făcută în acele timpuri[/COLOR]) aparţine, într-adevăr, acelor timpuri[COLOR=blue](22 iulie 1991)[/COLOR], dar este prezentată aici ca şi când ar fi încă extrem de actuală, ceea ce nu e decât o altă mistificare. La urma urmei, toţi preoţii, prin actul hirotoniei, sunt aleşi şi unşi de Dumnezeu în chip providenţial şi într-un mod cu totul excepţional, depăşind legile firii , căci aşa se interpretează ungerea lor nevăzută, cu harul Sfântului Duh, dar [COLOR=blue]cu condiţia păstrării aşezământului văzut al lucrării, adică [/COLOR][COLOR=#ff6600]hirotonia[/COLOR][COLOR=blue] făcută de episcop[/COLOR], adică [COLOR=#ff6600]punerea mâinilor[/COLOR]. Or, la Pucioasa se recunoaşte deschis (abia acum, pentru că multă vreme ei au lăsat să se înţeleagă că Irineu este cel care i-a hirotonit) că preoţii lor nu au fost făcuţi preoţi prin [COLOR=#ff6600]punerea mâinilor[/COLOR] vreunui episcop, ci [COLOR=blue]prin “Cuvânt”[/COLOR]. Acest lucru e absolut neverificabil, şi de aceea trebuie acceptat ca atare, [COLOR=blue]prin “credinţă”[/COLOR]. Şi uite aşa se separă acolo “credincioşii” de “necredincioşi”. “Credincioşi” sunt numai aceia care cred în “Cuvânt” şi-l mărturisesc, chiar dacă acesta contrazice uneori învăţăturile Sfintei Scripturi sau ale Sfintei Tradiţii, şi chiar dacă a făcut destule profeţii care nu s-au împlinit. Necredincioşii sunt restul, “marea mută”.[/SIZE]
[SIZE=4]Şi pentru ca lucrurile să capete credibilitate, a fost găsită şi motivaţia acestei inovaţii canonice: chipurile, [COLOR=blue]preoţia bisericii tradiţionale nu mai e bună[/COLOR], fiind înlocuită cu una superioară, pe care pucioşii o numesc [COLOR=blue]“preoţie după rânduiala lui Melchisedec”[/COLOR], şicare se obţine[COLOR=blue]fără punerea mâinilor[/COLOR][COLOR=purple]. [/COLOR]Să înţelegem că precedenta preoţie era “[COLOR=blue]după rânduiala lui Aaron[/COLOR]”? Cam aşa rezultă, deşi în două milenii de creştinism nu s-a vorbit vreodată de preoţie cum că ar fi “după rânduiala lui Aaron”.[/SIZE]